Ipoteză științifică luată în calcul privind izbucnirea unui incendiu de vegetație uscată la Paltinu – Vatra Moldoviței: sticlă aflată pe sol care a aprins iarba sub efectul soarelui

Ieri după amiază, pe la ora 15.30, polițiștii SPR 14 Vama, cu ocazia executării activităților specifice pe raza satului Paltinu, comuna Vatra Moldoviței, s-au sesizat cu privire la producerea unui incendiu de vegetație, focul cuprinzând vegetația uscată de pe o suprafață de aproximativ 5 ha.

Au intervenit pentru stingerea incendiului și pentru a împiedica propagarea acestuia pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, pompierii voluntari ai comunei Vatra Moldoviței, mai mulți reprezentanți ai Ocolului Silvic Vama și lucrătorii de poliție, fiind folosită pentru acest lucru apă, mai multe instrumente specifice, dar și alte mijloace improvizate.

Polițiștii au stabilit că incendiul s-a produs în zona terenului aparținând lui Ioan M., de 31 ani, extinzându-se din cauza vântului intens spre terenurile lui Gheorghe D., de 62 ani și  Nicolae H.

În urma incendiului nu au rezultat pagube materiale, arzând doar vegetația uscată și mai mule bucăți de lemn așezate pentru a delimita proprietățile

S-a stabilit ca și cauză probabilă a producerii incendiului flacăra deschisă asupra vegetației uscate, existând posibilitatea ca sursa să fie și una accidentală, respectiv sticlă aflată pe sol care sub efectul soarelui să fi determinat aprinderea ierbii.

 

Please follow and like us:

One thought on “Ipoteză științifică luată în calcul privind izbucnirea unui incendiu de vegetație uscată la Paltinu – Vatra Moldoviței: sticlă aflată pe sol care a aprins iarba sub efectul soarelui

  • 13 aprilie 2020 la 10:44
    Permalink

    Dacă asta au stabilit polițiștii înseamnă ca asta e! Oamenii de știință din Poliție nu se înșeală niciodată.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.