Mopan Suceava
Evenimente

Jandarmeria Suceava continuă acțiunile de prevenire și verificare la regimul silvic. Au depistat un transport de 3,6 metri cubi fără acte, la Prisaca Dornei. Comunicat

 

Jandarmii suceveni continuă lupta împotriva mafiei lemnului din județ.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava a transmis un comunicat de presă care arată că săptămâna aceasta, jandarmii suceveni au desfășurat acțiuni de prevenire și combatere a tăierilor ilegale de arbori, atât independent, cât și în cooperare cu ocoalele silvice de pe raza județului.

Astfel, un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost surprins pe raza localității Prisaca Dornei în timp ce transporta material lemnos fără a deține aviz de proveniență. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5000 lei pentru transport material lemnos fără documente de proveniență și însoțire, potrivit Legii nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar cantitatea de lemn, aproximativ 3,60 mc cherestea rășinoase, a fost ridicată în vederea confiscării și predată în custodia ocolului silvic competent.

Ilegalități în domeniul silvic au fost constatate și pe raza pădurii Udești. Doi bărbați din localitatea cu același nume care au fost depistați în timp ce tăiau arbori, nu au putut prezenta titlul de proprietate și nici numărul parcelei din pădure, iar arborii tăiați nu prezentau marcaje, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de „tăiere ilegală de arbori”.

Jandarmii suceveni vor lua măsuri și în perioada următoare pentru protejarea fondului forestier și respectarea cadrului legal care reglementează ocrotirea pădurilor.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *