Mopan Suceava
Actualitate

Kilometrajul mașinii prăbușite în pârâul Sucevița s-a blocat la 205 kilometri pe oră. Tiberius Vatamaniuc avea alcoolemie de 1,97 la mie. Urme de cauciuc pe botul mașinii sale

Accidentul rutier tragic petrecut în noaptea de luni spre marți, la ieșirea din Sucevița către Marginea, în urma căruia Adrian Ilie Mihalescu și-a pierdut viața iar Dionisie Rotar este în continuare în stare foarte gravă la Spitalul Județean Suceava, a captat interesul public, o dată din cauza modului dramatic în care mașina în care se aflau cei doi s-a prăbușit în albia pârâului Sucevița și a doua oară pentru că ancheta aflată în curs de desfășurare scoate  la iveală  noi amănunte privind succesiunea evenimentelor care au condus la tragicul final.

Polițiștii suceveni au oferit ieri o descriere simplă a felului în care, presupuneau ei, s-a produs accidentul.

Ulterior, s-a aflat despre implicarea în acest caz a activistului de mediu  din  Sucevița, Tiberius Vatamaniuc.

Acesta a postat punctul său de vedere pe pagina proprie de internet: Sucevița Verde, în două sesiuni, dezvinovățindu-se și acuzând pe cei doi bărbați care s-au răsturnat cu mașina în albia pârăului,  că au intrat la miez de noapte în ograda lui, l-au bătut și au fugit.

Vatamaniuc zice că el a plecat imediat după aceea cu mașina din curte, nu cu gândul de a-i urmări, ci de a ajunge repede la spital, fiindcă avea nasul spart.

De aici lucrurile se complică iar anchetatorii vor trebui să facă lumină: Mai întâi, Tiberius Vatamaniuc a fost confirmat în urma analizelor făcute la probele de sânge  că avea o alcoolemie mult  peste limita legală (1,97 la mie), ceea ce înseamnă că i se va întocmi dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului. Nu am aflat încă dacă bărbatul supraviețuitor, Dionisie Rotar, șoferul mașinii care s-a prăbușit în pârâul Sucevița, era sau nu sub influența alcoolului, starea sa fiind în continuare foarte gravă, fiind internat la ATI.

În al doilea rând, există o mulțime de înregistrări video de pe camerele de supraveghere instalate de primărie în interiorul  comunei Sucevița, care arată cum mașina condusă de Tiberius Vatamaniuc se afla în spatele mașinii conduse de Dionisie Rotar, amândouă autoturismele circulând cu viteză foarte mare.

În al treilea rând, există informația că o patrulă a poliției era în zonă, s-a autosesizat, a pornit să urmărească mașinile care circulau cu viteză mult peste limita legală, după miezul nopții, pe drumul dintre Sucevița și Marginea.

În al patrulea rând, pe lângă prăbușirea tragică a mașinii BMW condusă de Dionisie Rotar, polițiștii au identificat, nu departe, automobilul Audi al lui Tiberius Vatamaniuc, acesta fiind și el găsit la o distanță considerabilă de mașina care lovise o poartă, avea airbag-ul umflat și caroseria serios afectată. Mai mult, în partea din față a automobilului erau vizibile urmele unui contact cu un obiect din cauciuc, posibil o anvelopă.

Tiberius Vatamaniuc a susținut în postările sale video  că nu a lovit nicidecum mașina condusă de Dionisie Rotar ci a pierdut controlul volanului, a lovit o bordură și de acolo s-a izbit în respectiva poartă.

Trebuie menționat că la BMW-ul în care se aflau Dionisie Rotar și Adrian Ilie Mihalescu, cel care și-a pierdut viața în tragicul accident, acul kilometrajului s-a oprit la 205 kilometri pe oră.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *