Evenimente

”La o aniversară”, varianta Burdujeni. Bătaie la aniversarea soacrei

Descriere nuanțată a unui eveniment care s-a petrecut duminică la vreme de noapte, în cariterul Burdujeni din Suceava:

 Polițiștii de la Secția Poliție Burdujeni au fost sesizați duminică seară, pe la ora 22:25, prin SNUAU 112 de către o femeie care a reclamat faptul că se află la domiciliul părinților și are scandal cu cumnatul său.

Cu ocazia verificărilor efectuate la adresa indicată a fost identificată apelanta care a relatat faptul că numitul de 38 ani, din municipiu, cumnatul dânsei, a provocat scandal la domiciliul părinților săi.

În fapt, acesta, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, a venit în vizită la domiciliul socrilor săi pentru a sărbători ziua de naștere a soacrei sale.

În urma unui conflict verbal pe care l-a avut cu socrii săi, bărbatul de 62 ani și  femeia de 61 ani, ambii din municipiu, Cumnatul i-a agresat fizic pe aceștia, după care a părăsit apartamentul, adresându-le acestora și amenințări  cu acte de violență.

Ulterior la sediul secției de poliție s-a prezentat o femeie de 39 ani, din comuna Adâncata, care a reclamat că a fost amenințată cu acte de violență de către tânărul intransigent.

 S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „lovire sau alte violențe” și „amenințare”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *