Mopan Suceava
Politica

Lăcrămioara Tofan, manager, în echipa lui Lucian Harșovschi pentru dezvoltarea municipiului Suceava

Lucian Harșovschi,  viceprimar în funcție și candidat al PNL pentru funcția de primar al municipiului Suceava a prezentat un alt tânăr care face parte din echipa sa și împreună cu care dorește să continue dezvoltarea municipiului reședință de județ. Este vorba despre managerul Lăcrămioara Tofan, despre care Lucian Harșovschi sune că este un om echilibrat și împlinit:

”Echilibrul l-a primit de la părinții săi, pentru că a simțit că este iubită necondiționat, iar împlinirea o simte prin copilul și soțul său.

Are 39 de ani și este manager de relații cu clienții. Este o persoană activă, într-o continuă mișcare, lucrează cu oamenii de peste 15 ani și mereu a încercat să învețe câte puțin de la fiecare. Îi place să lucreze în echipă și să pună umărul la treabă pentru a construi lucruri frumoase, motiv pentru care a ales să intre în echipa noastră.”

“O schimbare va avea loc pe 9 iunie, tocmai de aceea îl susțin pe Lucian ca primar al municipiului Suceava. Este OMUL cu experiența și determinarea de care Suceava și sucevenii au nevoie! Lucian a dovedit, dovedește și va dovedi!” a transmis Lăcrămioara Tofan.

”Mulțumesc, Lăcrămioara, pentru încredere. Împreună vom dovedi că suntem echipa potrivită pentru Suceava. Împreună reușim!” este  mesajul candidatului PNL la Primăria municipiului Suceava.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *