Lansare album de artă ”Ileana Bardă. Sensibilitate și măiestie”, joi, 17 octombrie, ora 13.00, la Muzeul de Istorie
Muzeul Național al Bucovinei anunță lansarea albumului de artă plastică „Ileana Bardă. Sensibilitate și măiestrie”, dedicat artistei sucevene Ileana Bardă (1931 – 2004), care va avea loc joi, 17 octombrie 2024, ora 13, la Muzeul de Istorie, strada Ștefan cel Mare nr. 33, Suceava.
Prezintă dr. Constantin-Emil Ursu, prof. Elena Andriescu și conf. univ. dr. I.C. Corjan.
Acest album este rezultatul expoziției retrospective organizate de Muzeu în anul 2023 și se dorește a fi un omagiu adus pictoriței, la 20 de ani de la moartea ei.
Paginile sale reunesc peste 100 de lucrări ale artistei realizate pe parcursul vieții; majoritatea lucrărilor se află în colecții particulare din Suceava, doar două dintre lucrările prezente în album provin din colecția de artă a Muzeului Național al Bucovinei.
Muzeul Național al Bucovinei mulțumește colecționarilor pentru participarea cu lucrări ale artistei în expoziție și sprijinul acordat în elaborarea acestui album.