Mopan Suceava
CulturalEvenimente

LANȚURI TROFICE, educație muzeală la Muzeul de Științele Naturii, pe 19 decembrie 2023, între orele 9-13

Muzeul Național al Bucovinei încheie anul de educație muzeală de la Muzeul de Științele Naturii cu lecția de muzeu Lanțuri, rețele și relații trofice, care se va desfășura în ziua de 19 decembrie 2023, între orele 9-13.

Tematica este adresată elevilor din ciclurile primare, gimnaziale și liceale de la școli din municipiul sau județul Suceava și tuturor celor interesați despre distribuția pe latitudine și altitudine, diversitatea și strategiile adaptative ale faunei și florei, precum și despre principiile funcționării unui ecosistem natural (acvatic sau terestru).

Activitatea de educație muzeală își propune să conștientizeze publicul vizitator despre impactul major negativ antropic asupra mediului natural și consecințele lui pe termen lung. Pe de altă parte, lecția de muzeu prezintă măsuri sustenabile care trebuie implementate pentru prevenția și limitarea dezastrelor ecologice declanșate de decizii și acțiuni antropice nesăbuite asupra ecosistemului.

Specialiștii de la Muzeul de Științele Naturii prezintă, cu ajutorul pieselor de patrimoniu naturalizate (păsări și mamifere) existente în depozitul de Ornitologie-Mamalogie al muzeului, precum și celor trei machete referitoare la mediul terestru, acvatic dulcicol și sărat de pe teritoriul României, date științifice și curiozități despre fiecare categorie a lanțului trofic (necrofagi, descompunători, producători și consumatori (fitofagi, insectivori și carnivori).

De asemenea, cu ajutorul unor filmulețe sunt explicate numeroasele relațiile trofice (mutualism, comensalism, prădătorism, hiperparazitism, saprofitism), precum și cele mai importante strategii adaptative (homocromie sezonieră și permanentă, mimetism) care se stabilesc între diferite organisme vegetale și animale care habitează în mediul acvatic și terestru, în vederea suplimentării și obținerii hranei (substanțe organice și sărurilor minerale), adăpostului sau a procreării.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *