”Lapte și miere”, istorii din preajma revoluției și de după aceea, lansare de carte la Muzeul Bucovinei, vineri la 17.00

O carte nouă, scrisă de subsemnatul, Neculai Roșca, a fost scoasă la iveală zilele trecute din tiparnițele Tipo Tonic.  Se cheamă ”Lapte și miere” și vă pune imaginația la încercare. Editura ”Iuni Smart”, oferă și o provocare pentru cei care cred că scriu lucruri valoroase și nu găsesc editori. Ori dacă îi găsesc iar taxa pe ISBN este peste puterile materiale ale valoroșilor autori, vor găsi înțelegere.

Revenind la oferta editorială, volumul  ”Lapte și miere”, tipărit la Tipo Tonic Suceava , pare a fi demn de interes, dacă ne bizuim doar pe râsetele la primă lectură a lui Cornel Grosar,  zâmbetele cunoscătoare ale unor universitari, enervarea unor foști colegi de muncă de la defuncta IFA care nu și-au găsit locul în pagini, multor parteneri la rupt ciolane în Ereț Israel nepomeniți dar și pe serioasa analiză făcută de Aurel Buzincu, care îmi acceptă, a doua oară,  evadările din viața oficială.

Dragi cititori, lansarea cărții ”Lapte și miere” va avea loc vineri după amiază, la ora 17.00, la Muzeul Bucovinei, în sala de evenimente. Vă așteptăm.  

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *