Larisa Blanari, președinta Organizației Județene a Femeilor Social-Democrate: Voucher de 10.000 de lei la nașterea copilului și mai mult sprijin pentru familiile tinere
Larisa Blanari, președinta Organizației Județene a Femeilor Social-Democrate, organizație care numără peste 3.000 de membre din tot județul, dă asigurări că va fi un susținător ferm al măsurilor PSD care să vină în sprijinul familiilor tinere.
Deputata, care este mama unei fetițe al cărei nume îl poartă fundația umanitară pe care a înființat-o în urmă cu aproximativ doi ani, Fundația Ana – Inimă de Copil, explică pe scurt care sunt o parte dintre aceste măsuri, incluse în Programul de guvernare PSD 2025 – 2028.
“Sunt măsuri care reprezintă un sprijin considerabil al statului român pentru mamele tinere, pentru cuplurile care se confruntă cu probleme de infertilitate, dar și pentru familiile monoparentale sau cu mai mulți copii”, a explicat Larisa Blanari, care candidează și la alegerile parlamentare din acest an pentru un nou mandat în Camera Deputaților.
- Transport public gratuit pentru copii, locuri gratuite în tabere, scutiri de costuri la creșe și grădinițe și consiliere psihologică gratuită
Larisa Blanari susține că aceste măsuri reprezintă un ajutor consistent pentru familiile cu cel puțin trei copii și cele monoparentale cu venituri reduse.
Aceste familii vor beneficia de transport public gratuit pentru copii, locuri gratuite în tabere, scutiri de costuri la creșe și grădinițe, acces la activități culturale (teatru, film, bibliotecă, concerte etc.), acces la evenimente sportive (cursuri de înot, fotbal, baschet, tenis etc.), precum și de consiliere psihologică gratuită.
O altă măsură prinsă în programul de guvernare al PSD vine în sprijinul mamelor tinere.
„Mamele tinere, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, chiar dacă au o sursă de venit, vor primi un voucher de 10.000 de lei la nașterea copilului”, a afirmat Larisa Blanari.
- “Avem nevoie de o strategie clară și măsuri concrete pentru a sprijini femeile și cuplurile care își doresc să devină părinți”
Președinta femeilor social-democrate din județ arată și faptul că din programul de guvernare al PSD nu lipsesc nici măsurile de sprijinire a cuplurilor și femeilor singure care se confruntă cu probleme de infertilitate.
Potrivit ultimelor statistici, în România, unul din cinci cupluri se confruntă cu probleme în conceperea unui copil, iar infertilitatea este o problemă dificil de gestionat, care se poate transforma într-o experiență cu efecte profunde asupra stării psihoemoționale a partenerilor.
“Avem nevoie de o strategie clară și măsuri fiscale și economice pentru a sprijini femeile și cuplurile care își doresc să devină părinți. E o responsabilitate pe care o avem nu doar pentru generația de azi, ci și pentru viitorul României. Mai ales în condițiile în care natalitatea în țara noastră este în scădere de la an la an”, explică Larisa Blanari.
Aceasta spune că PSD va continua și îmbunătățirea Programului Național de fertilizare în vitro.
Este vorba despre un ajutor financiar de 15.000 de lei pentru tratamente medicale și pentru proceduri de fertilizare in vitro, iar fiecare beneficiar poate obține sprijin pentru maximum trei proceduri.
- Program pentru servicii stomatologice și educaționale pentru copii
Nu în ultimul rând, Larisa Blanari a menționat că PSD va derula un program național pentru acordarea de servicii stomatologice și educaționale pentru copii.
Prin acest program vom oferi sprijin financiar, sub forma unui voucher cu valoarea de 1.500 de lei per copil, pentru consultații și tratamente stomatologice sau pentru cheltuielile legate de educație.
“Vă asigur că mă voi implica cu toată dăruirea pentru a transforma aceste măsuri în realitate!”, subliniază deputata Larisa Blanari.
COD MANDATAR 11240017