Mopan Suceava
Actualitate

Larisa Calo, ”Ghetoul poeziei”, lansare de carte miercuri, 13 decembrie, de la ora 17.00, la Biblioteca Bucovinei

Biblioteca Bucovinei ”I.G. Sbiera” va găzdui miercuri, 13 decembrie, un nou eveniment editorial. Începând cu ora 17.00, în Sala de Artă ”Elena Greculesi”, va avea loc lansarea volumului ”Ghetoul poeziei”, al poetei Larisa Calo.

Cartea va fi prezentată de dr. Alexandru Ovidiu Vintilă, poet și eseist, președinte al Societății Scriitorilor Bucovineni și Neculai Roșca, jurnalist și scriitor. Moderator va fi dr. Gabriel Cărăbuș, directorul Bibliotecii Bucovinei ”I.G. Sbiera” Suceava.

Larisa Calo este născută în Cluj Napoca și membră a Cercului Literar de la Cluj iar debutul editorial l-a avut în 2020, an în care a publicat romanul ”Când îmi voi afla numele” – un roman psihologic cu iz paranormal. Scrieri ale sale au fost incluse în Antologia de proză, vol. IV, a Cercului Literar de la Cluj și a fost finalistă la secțiunea internațională a premiului Giovanni Bertacci, Italia 2021.  A fost distinsîă cu premiul Giovani Promesse, secțiunea artă – Roma, Italia în 2023.

În anul 2022 a publicat în ediție blingvă română – italiană volumul ”Cine-mi va salva poezia – Chi salvera la mia poesia”, tradus în italiană de Lucica Bianchi și  Pietro Bianchi.

Volumul ”Ghetoul poeziei”, care a văzut lumina tiparului anul acesta,  este prima colaborare în România între un poet și un street artist, Harcea Pacea, care a elaborat coperta și ilustrațiile din interior, intenția autoarei, prin această colaborare  fiind aceea de a crește ”vizibilitatea poeziei în contextul lipsei sale de notorietate”.

Larisa Calo este de profesie psiholog specializat în consiliere psihologică, ocupația actuală fiind cea de manager de proiect.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *