LASAȚI DIASPORA SĂ VIE LA MINE…

Diaspora noastră, dedată la cofeturi cu ingredient și arome occidentale pe fond de papile gustative croite acasă și urmărite statornic și cu fatalitate de matricea baștinei, este pe punctul de a o pune de mămăligă curat românește. Pe nedrept și din păcate.

Pe nedrept – deoarece, scurt, ea este, am convingerea că nu greșesc, românimea care a salvat de câteva ori România de la scufundare. Cu banii ei câștigați, cu amănuntul, în varii și de obicei modeste și făcute pe furiș slujbe și tot așa trimiși familiei – mărci, franci, lire, euro, în sate și cătune prin care astfel de nume nu se mai auziseră până atunci sau da, însă erau de un exotism absolut și se pronunțau greu și stâlcit și adesea în religiozitatea în care omul simplu învăluie obișnuit lucrul prețios și rostește cuvântul care îl desemneaza. Iar respectul care i se datorează pe acest motiv și pe altele s-ar putea întâmpla, în consecința acestor zile, să treacă în umbra altor atitudini.

Din păcate – întrucât ea, Diaspora, se află în vecinătatea imediată a riscului ca – amestecându-se, în curentul august diasporean, în treburi pentru care mulți români de acasă n-o consideră autorizată și coaptă și propunându-și să facă lucruri care trec prin aceeași percepție – să o rupă dramatic și mai mult ori mai puțin definitiv cu unii, se pare că mulți (cei care cu votul lor au impus o anume guvernare!), dintre cei de acasă sau macar să se situeze manifest pe poziții pe care unii de acasă nu le aplaudă, nu le consideră potrivite, nu le recunosc drept ale lor. Iar ca să vii tu de acolo, zic aceștia, să-mi impui mie, cu forța, binele pe care tu îl socoți bine, iar eu nu, asta am mai trăit-o, am cunoscut-o, n-o mai doresc…

Tensiunea din prezent este asemănătoare, sub numeroase aspecte, celei de la începutul anilor 90, când în aceeași familie existau și se confruntau, chiar în duritate și cu urmări în viață, adepți, toleranți și adversari încrânenați ai partidului lui Ion Iliescu și existau, desigur, ca și acum, indiferenți, indeciși, partizani și mercenari ai mercenarilor și ai partizanilor.

Sentimentul cel mai consistent, în situația de față, al românilor de acasă este acela al ilegitimității Diasporei în atitudinea, poziția și acțiunea ei. Există, firește, și altele – până la un complex care induce, brusc și dureros, impresia mamei, tatălui, bunicilor, surorilor și fraților de corp străin apărut fără veste pe trupul familiei. Unul de-al lor a venit în acest an acasă convertit la …extratereștri. Nu-i vorbă, semne, privind în urmă, au fost, dar parca nu de bagat serios în seamă…

Dincoace, la întorșii lui august în satul și în orașul de baștină, a ajuns la maturitate sentimentul că la ei se află adevărul, calea și viața, că ei cunosc și aduc legea, că cei de acasă s-au lăsat duși de nas, prostiți, cumpărați și vânduți, că nu înțeleg și sunt în general prea toleranți și neputincioși, că, în sfârșit, n-au făcut mai nimic din ceea ce trebuiau sa facă rămânând acasă…

Acum, dacă trecerea la acțiune propriu-zisă a Diasporei este din aceeași panoplie cu celebrul număr de înmatriculare suedez (fapt care pune o pecete apăsată și greu de ocolit pe profilul Diasporei) și cu șofatul, la alte veniri în august, care face autoturismul bengos să se parcheze în șanț cu roțile în sus, dacă trecerea la acțiune propriu-zisă se face sub influențe, sub presiuni, din proprie inițiativă și liber consimțit, ingenuu sau vinovat, dacă sub manipulări sau voluntar și conștient, dacă în deplină cunoștință de cauză, situație și riscuri sau pripit și naiv, dacă… – acestea se vor ști cândva, fie și cu aproximație.
Dar asta când faptul se va fi consumat deja și calea urmărilor, oricâte și orcare, se va fi deschis larg și cine să știe cât de anevoios de închis. (A.B.)

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *