Liderul PV Suceava Dan Acibotăriță propune o alianță cu Verzii din Austria, ajunși la putere, pentru protejarea pădurilor ”de interesele unor companii din afara granițelor”
Președintele Partidului Verde filiala județeană Suceava, Dan Acibotăriță consideră că anul 2020 trebuie să fie unul verde, plin de viață și speranță și nu trebuia ca românii să uite ”de sfânta familie, de credință, de patriotism, de pădure”.
În acest context, având în vedere că ”în Austria verzii au ajuns la putere, iar pentru aceasta verzii suceveni îi felicită și ne obligă pe noi, cei din România, să trecem de 5% pentru a ajunge în parlament. Avem marea șansă, ca împreună cu verzii din Austria, să protejăm pădurile noastre, de interesele unor companii din afara granițelor, chiar dacă corupții din partidele care au fost la putere în România au un alt interes, cel al banului”.
Dan Acibotăriță a transmis că Partidul Verde filiala județeană Suceava își dorește ca apele și pădurile din România să nu mai fie un loc de depozitare a gunoaielor. ”Ne îmbolnăvim singuri. Peste tot, unde este accesibil, vezi fel și fel de gunoaie aruncate în mod voit, iar acest lucru ne arată că suntem încă un popor care mai are reprezentanți cu un suflet bolnav și cu o minte tare îngustă”, a declarat liderul Verzilor suceveni.