Mopan Suceava
Evenimente

Locuințe afectate de incendii în prima zi de Paște, de la lumânări aprinse, la Sucevița și Cornu Luncii

Două incendii s-au produs în județul Suceava în prima zi de Paște, din cauza lumânărilor aprinse lăsate nesupravegheate.

Ieri dimineață pe la ora 09.25, patrula de siguranță publică din cadrul S.P.R. 3 Marginea a fost sesizată prin 112, de către un bărbat din comuna Sucevița, cu privire la faptul că la locuința concubinei sale, a izbucnit  un incendiu.

Ajunși la fața locului, pompierii și polițiștii au constatat că în imobilul unei femei de 50 ani, situat în comuna Sucevița, se manifesta un incendiu în interiorul unui dormitor, cât și la nivelul acoperișului.

La fața locului s-au prezentat două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri al Municipiului Rădăuți, cât și un echipaj din cadrul Pompierilor Voluntari al comunei Sucevița, care au intervenit, reușind stingerea incendiului.

S-a stabilit cauza probabilă a incendiului ca fiind foc deschis în spații închise, sursa lumânare, primul material care s-a aprins fiind hârtie.

În urma incendiului s-a degradat acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 20 mp, în interior s-au degradat pereții dormitorului pe o suprafață de aproximativ 25 mp, au ars obiectele de mobilier și  electrocasnicele, rezultând pagube materiale în valoare de aproximativ 7.000 lei.

Din declarația bărbatului a reeșit că în dimineata zilei de 19.04.2020, după ce i-a fost sfințit coșul de paște, l-a așezat pe o masă în dormitorul locuinței.

În acest coș, acesta a lăsat o lumânare aprinsă, după care s-a deplasat în bucătărie pentru a servi masa.

După circa 15 minute a observat că din acest dormitor iese fum, fapt pentru care a solicitat prin intermediul 112 intervenția Pompierilor.

Bărbatul a recunoscut că el este vinovat de producerea incendiului. Locuința nu era asigurată.

În aceeași zi, pe la ora 15.15, poliţiștii din cadrul S.P.R. 7 Mălini au fost sesizați de către o femeie  din satul Sasca Nouă, comuna Cornu Luncii, cu privire la producerea unui incendiu la o casă din centrul localităţii.

Polițiștii au stabilit că la 19.04.2020, un bătrân de 70 ani,  a aprins mai multe lumânări în interiorul locuinţei, pe care le-a lăsat pe o masă fără supraveghere, după care  a ieşit afară din casă. În jurul orei 15.15 s-a aprins faţa de masă de la lumânări, iar camera a luat foc.

Incendiul a fost lichidat de Pompierii militari Fălticeni şi de către Pompierii civili Cornu Luncii. Focul a afectat o cameră de locuit de 20 m.p., respectiv au ars pereţii interiori, un televizor, un pat şi o masă, producându-se un prejudiciu de circa 1000 lei.    Nici locuinţa în cauză nu avea poliţă de asigurare.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *