Logopedia salvează România!

Am citit  din întâmplare  un comentariu pe o rețea de socializare, privind modul  în care se exprimă un om cu funcții administrative. Persoana care a postat comentariul nu era în mod vădit interesată de mesajul transmis de acel om, nici măcar de coerența gramaticală a frazei, ci de modul în care victima lui rostogolește cuvintele. Prea rapid și greu inteligibil, pentru o ureche sensibilă pe care prezumăm că o deține cel care a postat comentariul.

Am reținut că nu informația importantă, transmisă în acest fel, este demnă de luat în seamă, ci felul în care este prezentată. Ca atare, vorbitorul este trimis, fără milă, direct la logoped.

De-a lungul timpului, am tot întâlnit astfel de situații, păstrând desigur, proporțiile.

Vocea pițigăiată și folosirea mai complexă a sintaxei limbii române de către Theodor Paleologu,  l-au transformat, pe când era ministru al Culturii, într-o sursă permanentă de distracție pentru presa vânătoare de delicii.

Gabriel Liiceanu, pus la aceeași masă cu Andrei Pleșu, este privit  mai întotdeauna, în dezavantaj. Deși mințile lor sclipitoare produc concomitent idei scânteietoare.

Pe de altă parte, ca exemplu invers, Petre Țuțea, filosoful recuperat măcar în parte la începutul anilor 90, a rămas în mintea celor care i-au supraviețuit, ca un gânditor care rostește idei fundamentale, până în ultima lui clipă de viață, de pe patul spitalului. Cărțile sale în schimb sunt considerate prolixe – greu de citit și cu atât mai mult, greu de digerat pentru cititorii ocazionali de lecturi filosofice.

Petre Daea, venerabilul ministru al Agriculturii, are partea lui de public vânător de formulări pitorești iar cei care îi înregistrează declarațiile au mare atenție ca nu cumva să scape vreun dezacord din discursul ministrului mereu căutător de imagini plastice în exprimare, pe care să îl scoată în evidență, spre satisfacția publicului.

Desigur, această scurtă trecere în revistă nu poate fi încheiată decât cu legendarul Demostene, care, pentru a fi pe placul atenienilor, a mestecat ani în șir bolovani în gură, pentru că era bâlbâit și voia să scape de această meteahnă. Fiind acceptat după aceea ca fiind cel mai mare orator al Atenei, a lansat tirade admirate în Agora împotriva lui Filip al II-lea, regele Macedoniei. Din păcate, ”Filipicile” au rămas și după aproape 2500 de ani, simple exerciții de retorică. (foto: Demostene, wikipedia)

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.