Lumina Sfântă nu va ajunge anul acesta de Înviere la Suceava

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a transmis în această seară o veste care poate să nu fie pe placul multora dintre sucevenii creștini ortodocși: anul acesta nu va veni  Lumina Sfântă de la Ierusalim în Suceava în noaptea de Înviere.  Aducerea acesteia ar contraveni prevederilor  Ordonanței Militare nr. 3 privind intrarea în carantină a municipiului Suceava și a localităților învecinate ceea  ce înseamnă că Suceava nu se încadrează în cele stipulate în articolul 3. din Acordul convenit între Biserica Ortodoxă Română și Ministerul Afacerilor Interne.

Iată mesajul transmis de  primarul municipiului Suceava, Ion Lungu:

Preacucernici Părinți, dragi suceveni!

În urma discuțiilor avute cu membri din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, nu se mai aduce Lumina Sfântă la Suceava, pentru că nu ne încadrăm la capitolul 3 din Acord.

Nu se poate împărți lumina învierii la ora 24.00, fiindcă se încalcă acordul. Dimineața la finalul slujbei se poate împărți anafura de către voluntari și personalul clerical conform art.2 din Acord, “distribuire anafura în prima zi de Paști, la solicitarea credincioșilor”.

Am văzut opinia unor ierarhi referitor la lumina de Paști, credincioșii la ora 24.00 din noapte pot să aprindă lumina de la candela de acasă. Vă rog să respectăm Acordul și Ordonanțele Militare. Municipiul Suceava este cea mai afectata localitate din România, cu peste 1.300 de persoane confirmate pozitiv. Să facem tot posibilul să limităm răspândirea virusului. Mulțumesc pentru înțelegere! Doamne ajută!

Primar Ion Lungu

Please follow and like us:

One thought on “Lumina Sfântă nu va ajunge anul acesta de Înviere la Suceava

  • 17 aprilie 2020 la 9:24
    Permalink

    Așa vă trebuie suceveni, ca cand era domnu flutur sănetos si zbura cu avionu la Jerusalem după Sfânta Lumina a Învierii voi făceați ca nesimțitii tot felul de caterincîă eftină. Ca daca domnu Flutur nu mai merge după Lumină , se mai ține anu ăsta Sfântu Paști? așa ca exemplu.
    HRISTOS a ÎNVIAT DIN MORȚI TUTURORA!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *