Lunca Sucevei, gunoaiele, nămolul și bătălia cu autoritățile a Danielei Andrieș. O poveste de la Tișăuți

“Mă doare sufletul pentru satul meu. Oamenii sunt buni și gospodari. Sunt și uniți dar nu prea deschid ei gura când se vorbește despre anumite lucruri, pentru că se tem să nu fie luați în evidență ca fiind” turnători “. Eu o să vorbesc mereu și pentru ei, că știu de prin lumea largă că se poate și altfel. Și știu că ei se bucură dacă vorbesc. Suntem în anul 2020, la un pas de centrul Sucevei, iar unii dintre noi, înotăm încă în noroi și bălării”. Aceste cuvinte pornite din suflet aparțin Danielei Andrieș. Este fiică a satului Tișăuți din comuna Ipotești și administrează un grup pe facebook care se numește, cum se putea altfel? ”Viața satului Tișăuți între trecut și prezent”.

Muncește departe de casă, în străinătate și de aceea o doare și mai mult când, întorcându-se acasă pentru puțină vreme, împinsă din spate de dorul pentru satul natal, în care și-a petrecut copilăria și tinerețea, peste durerea din suflet pentru cei care au fost și nu mai sunt,  vine o altă durere, mult mai aspră, provocată de cei care sunt și parcă n-ar fi, fiindcă, deși locuiesc în sat și în comună, parcă sunt străini de locurile acestea, lăsându-le de izbeliște. 

Daniela Andrieș a revenit pentru scurtă vreme anul trecut la Tișăuți, să petreacă sărbătorile de iarnă cu cei apropiați. A găsit ulița copilăriei în același loc dar parcă mai altfel ca înainte, uitată de autoritățile comunei, neîngrijită, mâloasă și într-un fel i s-a părut că vechilor vecini aproape că nu le păsa. A trecut pe lângă școala din sat și a coborât spre apa râului Suceava, amintindu-și cu nostalgie crângul de sălcii și plopi cu frunza tremurândă, pajiștea verde pe care cu ani în urmă se jucau copiii Tișăuțiului.

Ce-a găsit acolo însă? Un munte  de gunoaie urât mirositoare,  aduse de prin toate părțile, aruncate de-a valma la câțiva pași de școala în care învață copiii satului. Nu așa mulți ca în vremurile copilăriei sale, este drept, fiindcă mulți oameni ai satului și-au găsit rostul prin alte părți și asta, desigur, nu  de prea mult bine. Mai mult, chiar pe sub gardul școlii, dintr-o conductă a rețelei de canalizare nu demult instalată, murdăria satului curge într-un pârâiaș altcândva limpede și zglobiu, devenit acum o mlaștină puturoasă și infectă.

Danielei i s-a strâns inima când a văzut cum și-au bătut joc  alții de amintirile sale. Dacă ar fi fost un om mai slab de înger ar fi renunțat la toate acestea, grăbindu-și întoarcerea în țara străină în care își câștigă pâinea, fără să se mai uite în urmă. Însă această femeie este făcută dintr-un alt aluat.

N-a pregetat să ia drumul Primăriei de la Ipotești și să ceară socoteală edililor. La început n-a fost luată în seamă. ”E o femeie, ce să-i ceri?”, gândeau probabil acei răspunzători de buna gospodărire a satelor comunei, ”poale lungi și minte scurtă, ce știe dânsa? Oricum peste o săptămână – două se duce de unde a venit”, poate că mai socoteau ei. Numai că aceștia n-au știut cu cine se pune.

Daniela Andrieș a reușit, în doar câteva zile, să mobilizeze mai tot satul, pe o bună parte dintre vechii vecini scoțând-i din amorțeală,  reamintindu-le că sunt gospodari de Tișăuți și că trebuie să ceară și să obțină de la Primărie ce li se cuvine.

Imediat după Anul Nou a organizat un protest chiar la muntele de gunoaie de lângă apa Sucevei la care au venit peste 100 de săteni care au cerut ca toată murdăria de lângă casele lor să dispară de urgență. Edilii au trebuit să ia problema în serios. Au trebuit să vină la fața locului, să dea explicații, să promită rezolvarea problemei.

 

 

Garda de Mediu obligă  ridicarea gunoaielor, Primăria le acoperă ca mâțul cu laba

 

În următoarele zile lucrurile păreau că se pun în mișcare. Mai ales că Daniela Andrieș și mica echipă care o sprijină în acțiunile sale civice nu s-au lăsat amăgiți de angajamentele luate de șefii primăriei. S-au îndreptat cu adrese către Garda de Mediu, au determinat organizarea unei adunări cetățenești la Primărie, cu cei din conducerea executivului precum și cu consilierii locali.

La această întâlnire petrecută la o săptămână după protestul mai înainte amintit, s-au convins că cei de la cârma comunei vor de fapt să-i ducă de nas. Se știe că la Primăria Ipotești situația este incertă. Primarul Sorin Tofan este suspendat pentru că a încălcat legea iar viceprimarul Constantin Bobu  a preluat atribuțiile celui dintâi. În mod nepotrivit, acea întâlnire a fost condusă chiar de primarul suspendat Tofan  care a interzis accesul presei, înregistrarea ori fotografierea întâlnirii. La fel de nepotrivit a fost și faptul că după două zile au apărut într-o publicație locală imagini și relatări de la acest eveniment, evident favorabile celor care conduc comuna.

Garda de Mediu și-a trimis comisarii la fața locului, la depozitul ilegal de gunoi. Au constatat că cele semnalate de Daniela Andrieș și de cetățenii din sat sunt întru totul adevărate.

”Comisarii Gărzii Naționale de Mediu au fost astăzi după amiază (22 ianuarie 2020) prezenți pe locul fostei balastiere Tișăuți și au dat dispoziție ca în termen de 60 de zile să fie ecologizată zona prin transportarea (nu îngroparea) tuturor deșeurilor de pe acel loc, nivelarea, apoi interzicerea depozitării oricărui tip de deșeu, zona fiind declarată ARIE PROTEJATĂ”, ne  transmitea atunci Daniela Andrieș.

După puține zile, ne-a scris din nou: ”Au spus că ecologizează zona, darde fapt au venit cu un excavator și au îngropat gunoaiele.  Aceea nu e ecologizare. A fost Garda de Mediu de trei ori. Azi, iar au îngropat. Am vorbit azi cu un consilier  PNL și a zis să o terminăm, că sigur suntem manipulați politic și alte aberații… Mă doare sufletul că un sat de lângă inima Sucevei nu se poate dezvolta din cauza unora ce nu vor acest lucru”.

 Însă  Daniela nu s-a descurajat. A trebuit să se întoarcă la munca ei în străinătate dar a lăsat de-acum pe alții acasă, care îi continuă treaba. Unul dintre aceștia, chiar fiul ei, Ovidiu, la fel de determinat, care  în săptămâna care a trecut a stat pe capul Primăriei și Gărzii de Mediu, cerând să se respecte angajamentele asumate. Adică deșeurile să fie duse acolo unde le este locul, la un depozit autorizat de deșeuri iar nu să fie îngropat ca mâțul cu laba.

 

Aceasta este strada mea pe timp de ploaie”

”A fost un protest curat, fără nici un amestec politic. Eu nu mă amestec în treburi din acestea, că nu mă pricep. Nici funcții publice nu vreau, că eu am lucrul meu și îmi ajunge puținul ce îl câștig. Dar eu m-am supărat pe atâta gunoi, neglijență și nesimțire. Când am chemat oamenii în stradă, au ieșit imediat. Se vede că sunt supărați. Nu mai vrem nesimțire. Apoi, ei, edilii, au crezut că se termină așa, dar, nu! Am început, continui și  voi continua!” a dat asigurări  Daniela Andrieș care ne-a transmis și câteva fotografii de pe ulița ei natală făcute înainte de a se întoarce la jobul ei din străinătățuri. Cam așa arată o uliță din Tișăuți, pe care Primăria a așternut un strat proaspăt de balast,  cu numai câteva luni în urmă.

” Aceasta este strada mea pe timp de ploaie. Nu știu cu ce au balastat-o în noiembrie anul trecut. Câteva case mai la vale de mine s-a născut și a crescut marele grafician Vasile Socoliuc. Câteva case mai la deal, domnul Mihai Ciuhan, dansator la Ansamblul Ciprian Porumbescu din Suceava, acum plecat în veșnicie.

 

”Poate-or crește iarăși răchiți și lozie și plop… Cum visez!”

 

”Dacă ați vrea să scrieți un articol despre satul meu drag, aș fi cea mai fericită persoană de pe pământ, că eu acolo am deschis ochii întâi și tata m-o purtat de mână prin luncă. Să scrieți, vă rog, cuvinte frumoase despre locul copilăriei mele! Că e sat vechi și de gospodari. Că e sat de coșarcari și nu e  nici o rușine. A fost o îndeletnicire tare veche și mulți așa au câștigat traiul de zi cu zi.

 

Tata era cel mai mic dintre frați. S-o născut în anul 1932 la Tișăuți. Cum v-am mai spus, tata lui era coșarcar. Coșarcarii erau oameni simpli și harnici care stăpâneau bine meșteșugul împletitului. El o zis că îndeletnicirea asta s-o ivit în sat la noi prin 1850, când vreo doi trei oameni o auzit că la Storojineț, lângă Siret și Ceremuș, bărbații împletesc nuiele. Șî s-o dus care o putut, să învețe, o adus meșteșugu’ în sat la noi șî o învățat cine-o vrut. Cu timpu’ era plin de coșarcari: Ștefan a Catrini, Tavian, Trăienaș, Nucă, Zazi, Todian, Flaiș, Dumitru Borosan, Mitruță a lu’ Ciuciu, Ion a lu’ Coroiu și alții, că nu mai țin minte… Când s-o dus tata catană, n- a vinit acasă doi ani. Când a venit în concediu, moșu meu nu l-a mai cunoscut, nu știa cine-i… Când s- a  însurat, s-a  întâlnit cu mama, a întrebat-o dacă vrea să trăiască împreună și s-au  luat amândoi. Tatăl ei n-a vrut, că mama era copchilă… A luat-o acasă, dar ea a fugit înapoi la omul ei. Și stau amândoi, de 52 de ani împreună. Și-or mai sta, de-a fi îngăduit! Că tata e tare bun. Noi, suntem patru copii, dar  nici unul  nu știm să facem coșărci. A împletit-o tata pe ultima, acum doi ani. Lui îi tremură mâinile că-i bătrân. Și nici nuiele nu mai sunt, că au distrus ăștia tot… S-au schimbat vremurile, dar eu tot țin la satul meu… Coșărci nu mai face nimeni, ultima a făcut-o tata. Îi gata! Ăștia aduc gunoi în sat, dar  eu nu-i las. Poate-or crește iarăși răchiți și lozie și plop…

 Cum visez!”

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *