Magazie şi furaje arse din cauza chibriturilor aprinse aruncate de doi minori, la Horodnic de Sus

În după amiaza zilei de ieri, 8 mai 2019, la ora 14.29, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un bărbat cu privire la faptul că la o locuinţă din comuna Horodnic de Sus se manifestă un incendiu.

Bărbatul care a anunţat incendiul se afla la cumnatul său cu care construia un gard. La un moment dat aceștia au fost anunțați de către un minor din localitate că la un imobil, situat la circa 100 m distanţă faţă de locul în care se aflau, se manifestă un incendiu. Cei doi bărbaţi s-au deplasat la locul indicat de minor observând că un perete al unei anexe arde, motiv pentru care au apelat S.N.U.A.U 112, solicitând intervenţia Pompierilor.

La faţa locului au intervenit militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Horodnic de Sus, cu trei autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea incendiului. La sosirea echipajelor, ardea o magazie construită din lemn, cu pericol de propagare la vecinătăți. Incendiul a fost lichidat la ora 15:25. Au ars acoperișul magaziei pe 75 mp și 30 de snopi de strujeni, depozitați lângă casa de locuit. S-au degradat pereții magaziei pe 40 mp și podul acesteia pe 20 mp. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul gospodăriei și o locuință învecinată. Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor, stabilită de pompieri, a fost fumatul în locuri nepermise.

Polițiștii care au efectuat cercetări la faţa locului au stabilit stabilit că vinovaţi de producerea incendiului se fac doi minori ambii de 13 ani, localnici. Cei doi au cumpărat de la un magazin din localitate două pachete de chibrituri, iar când au ajuns în dreptul imobilului la care a avut loc incendiul au aprins şi aruncat în curtea acestuia mai multe beţe de chibrituri de la care au luat foc plantele furajere aflate lângă peretele anexei, ulterior incendiul propagându-se la pereţii şi acoperişul anexei.  Minorii s-au speriat şi au fugit la domiciliu. În cauză, poliţiştii urmează a se efectua cercetări, față de minori, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *