Bărbat rănit într-un accident, abandonat de șofer în fața casei. Victima a fost descoperită în stare de inconștiență de către mama sa. Povestea încâlcită a unui accident ciudat, la Zvoriștea

Ieri, 24 octombrie 2019, la ora 13.30, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata au fost sesizați cu privire la faptul că la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava a fost adus cu ambulanţa R.I., un tânăr de 23 de ani, din comuna Zvoriştea.

În dimineața zilei de 24 octombrie a.c., în jurul orei 03.00, C. C., un tânăr de 20 de ani, din comuna Zvoriștea, în timp ce conducea autoturismul marca Audi A4, pe DN 29 A, în localitatea Zvoriștea, dinspre Suceava către Vârfu Câmpului, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns în șanțul din dreapta, a lovit un capăt de pod betonat, s-a răsturnat de două ori, după care autoturismul a căzut pe roți pe partea carosabilă. În autoturism, în calitate de pasager, pe scaunul dreapta față se afla R.I., în urma impactului acesta fiind accidentat.

După producerea evenimentului conducătorul auto împreună cu pasagerul s-au deplasat la locuința unei cunoștințe, un bărbat de 28 ani, din sat Zvoriştea, l-au chemat pe acesta și, împreună, au împins autoturismul până în curtea locuinţei acestuia.

Șoferul a plecat de la locuința cunoștinței până la locuința sa, iar după aproximativ 15 minute a revenit la acesta, de unde a luat un ATV, cu care l-a dus pe bărbatul cu care se afla în mașină în momentul accidentului la locuința acestuia.

Șoferul l-a lăsat pe bărbat în fața locuinței sale, după care a revenit la  cunoștința de la care luase ATV-ul și l-a înapoiat.

Câteva ore mai târziu, la ora 07.30, bărbatul a fost găsit în stare de inconștiență, în fața locuinței, de către mama sa, care s-a gândit că fiul ei este în stare de ebrietate și l-a dus în casă.

În jurul orei 12.06, văzând că starea fiului nu este bună, a solicitat intervenția unei ambulanțe.

Transportat la Secția UPU a Spitalului Judeţean Suceava, victima a fost trimisă de urgență în sala de operație.

Polițiștii au depistat șoferul, care a fost testat cu aparatul etilotest, la data de 24.10.2019, ora 16.16, rezultatul fiind negativ, iar la Spitalul Judeţean Suceava i-au fost prelevate două mostre de sânge la interval de o oră, în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor  de  „vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *