Managerul Traian Andronachi răspunde public celor care ”împroașcă cu noroi” Spitalul din Rădăuți și pe el personal, ”ascunzându-se în spatele unor conturi false”

Managerul Spitalului Municipal Rădăuți, Traian Andronachi, a transmis pe contul său de facebook o listă de răsunsuri la o serie de acuze care i-au fost aduse în aceste zile de pe, susține el, conturi false.

Iată răspunsul public oferit de managerul Spitalului rădăuțean, care conține și o serie de reproșuri aduse Consiliului Județean dar și guvernului PNL pentru neimplicare în rezolvarea problemelor cu care se confruntă unitatea spitalicească din Rădăuți încă dinainte de izbucnirea epidemiei coronavirus.

Iată răspunsul public postat pe pagina proprie de facebook de către managerul Spitalului Municipal Rădăuți, Traian Andronachi:

În contextul în care unii înțeleg sa împroaște acum cu noroi, ascunzându-se în spatele unor conturi false, voi răspunde public unui/unor comentarii care între timp se evapora.

Din respect pentru cititorii acestei pagini răspundem și conturilor false, în ordinea întrebarilor:

  1. În acest moment spitalul din Rădăuți primește ambulante din tot județul. Personalul este supus la o presiune enorma deoarece fiecare caz care vine, la Rădăuți este tratat din precauție ca și cum ar fi un caz suspect de infectare. Nu exista abateri de la regula. Toți colegii care întra în contact cu acești bolnavi trebuie sa fie protejați. Ceea ce înseamnă un consum imens de materiale de protectie/dezinfectanti.. iar stocurile trebuiesc înlocuite. De aceea, inclusiv la ultimul control desfășurat ieri dimineață, șefa DSP a afirmat în prezenta colegilor și a primarului Nistor Tatar (care a venit și el), ca spitalul Rădăuți este singurul spital curat din județ și își dorește sa rămână asa.. Adică Non COVID la Rădăuți.
    2. Cu banii din bugetul spitalului s-au acoperit cheltuieli pt materialele, medicamentele și ceea ce este într-adevăr grav, cu banii spitalului s-au acoperit și lipsurile guvernului care a uitat sa mai plătească de câteva luni acoperirea influentei salariale. Cam cu 430.000 anul acesta și cu vreo 500.000 anul trecut. Pt vreo 6 luni. Știți dvs care și ce s-a întâmplat de 6 luni încoace în România. Așa că situația nu e una roz ci e GALBENA, la fel ca situația în întreg județul.
    Faptul ca spitalul Rădăuți a reușit sa gestioneze pana în acest moment e rezultatul deciziilor de a achiziționa și de a găsi alți furnizori de materiale și medicamente în lipsa acestora de pe piața. În timp ce alte unități sanitare aveau în cont 87 mil lei, Spitalul Rădăuți, cu un buget de aproximativ 90 de ori mai mic (nu e o greșeală nouăzeci de ori) a reușit să facă față pana în acest moment și sa nu aibă niciun cadru medical confirmat pozitiv COVID. E drept ca mai sunt colegi în izolare, cum la fel de drept este ca DSP-ul nu face față să testeze tot personalul de la Suceava (Cam 1500)
    3. Nu ne este rușine să spunem adevărul și să solicităm sprijin de la populație atât timp cât sprijinul solicitat de la Consiliul Județean, DSP, MS, adică autorități ale statului în subordinea guvernului, sprijin solicitat prin adrese ca s-a în GALBENIT faxul (ca e urgenta și nu trimitem cu posta), nu au primit niciun răspuns pana astăzi, 29 martie 2020, h 13.20..
    Ba, era să  uit, am primit 25 de măscuțe de la statul roman.. . 25, nu 25 de mii.
    3. Da, e adevărat. Comunitatea locală s-a mobilizat exemplar și a ajutat spitalul. În lipsa acestei implicări, nu aveam cu ce plăti facturi sau nu puteam angaja comenzi (e complicat sa scriu aici cum se modifica un buget al unei instituții a statului…și care sunt rigorile unui sistem de achiziții.. Care s-a blocat.. Din lipsa stoc). Însă cu ajutorul acestor oameni responsabili care au văzut ca Statul este depășit, pana la acest moment am reușit. Însă avem nevoie în continuare.
    4. Nu ne arde acum de renovat spitalul. Am sistat lucrările de extindere prin supraetajare, lucrări care se execută  în baza unui proiect care a fost declarat câștigător de CNI și care e finanțat exclusiv de CNI.. O să doară din nou.. Dar acest proiect a primit finanțare înainte de.. Galben.
    5.Material avem nevoie în principal de tot ceea ce înseamnă aceste materiale de protecție/medicație. Însă cel mai mult avem nevoie de încrederea și susținerea acelor oameni care înțeleg ca și noi suntem oameni, ca și noi obosim, ca și noi avem momente când clacam.. Noi nu vrem asta și cu sprijinul de pana acum ne simțim încurajați și încrezători. Am mai vrea de asemenea ca “frații noștri mai mari” sa nu ne ceară nouă  nici echipamente, nici medicamente.. pentru că  trebuie să ne ajungă nouă.. Pentru că nu se va termina curând….

Cred că e suficient… Însă nu pot sa nu închei.
Sa va fie rușine, vouă, celor care va ascundeți în spatele unor conturi false…
Și încă ceva. Traian Andronachi nu vrea sa fie nici primar, nici deputat… E un om ca și toți ceilalți mulți care citesc și care și-ar dori poate să fie în autoizolare în aceste momente.. Sau în concediu (ca are un rest de 78 de zile) sau să-și scoată un concediu medical. Dar nu se poate. Știți de ce??? Din onoare. Aveți?

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *