Manifestări dedicate omagierii a 100 de ani de la dezvelirea statuii eroilor Regimentului 2 Grăniceri Fălticeni

Primăria Municipiului Fălticeni, Asociaţia Cultul Eroilor “Regina Maria” – Filiala Judeţeană Suceava, Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi “Petru Rareş” Fălticeni, organizează Manifestări dedicate omagierii a 100 de ani de la dezvelirea statuii eroilor Regimentului 2 Grăniceri Fălticeni în perioada 22-24 septembrie 2022

PROGRAMUL ACTIVITĂȚILOR

22 septembrie 2022, ora 13:00 – la sediul Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi “Petru Rareș” Fălticeni:

  • Simpozionul “Istorie militară la Fălticeni. Monumentele eroilor bătăliei de la Spătărești”;
  • Prezentarea filmului documentar “Eroul necunoscut”.

23 septembrie 2022 – decorarea veteranilor de război.

24 septembrie 2022, ora 11:00 – la statuia “Grănicerul”, Fălticeni:

  • Ceremonial militar și religios;
  • Depuneri de coroane din partea instituțiilor și asociațiilor participante;
  • Defilarea subunităților de elevi de la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi “Petru Rareș” Fălticeni și Colegiul Militar Național “Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, cu participarea fanfarei militare a Brigăzii 15 Mecanizate “Podu Înalt” Iași;
  • Survolarea zonei de către aeronave ale Forțelor Aeriene Române, din cadrul Bazei 95 Aeriene “Alexandru Șerbănescu” Bacău;
  • Program artistic prezentat de Grupul “Moldava” de la Clubul Copiilor Fălticeni.

Manifestările sunt organizate în cadrul parteneriatului încheiat între Primăria Municipiului Fălticeni şi Asociaţia Cultul Eroilor Suceava, care are ca scop organizarea și desfășurarea de activități pentru comemorarea și cinstirea faptelor de eroism din anul 1917 ale militarilor grăniceri și dorobanți încartiruiți în cazarma din municipiul Fălticeni, în confruntarea cu trupele rusești care în retragerea lor dezoganizată de pe front, au încercat să ocupe și să vandalizeze orașul Fălticeni.

Statuia Grănicerului care veghează într-un genunchi, cu arma într-o mână și cu cealaltă streașină la ochi, este opera sculptorului Teodor Burcă. Monumentul a fost dezvelit în anul 1922, devenind în timp un simbol al oraşului Fălticeni.

(foto: Fălticeni – Imagoromaniae.ro)

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.