Mopan Suceava
Politica

Marian Andronache: parlamentarii PMP vor milita pentru ca fermierii din România să poată accesa mai ușor fondurile europene disponibile în domeniul agriculturii

Președintele PMP Suceava, Marian Andronache, a declarat că formațiunea politică pe care o reprezintă și în numele căreia candidează pentru funcția de deputat în Parlamentul României la alegerile generale din 6 decembrie, va milita, prin viitorii săi parlamentari, pentru reducerea birocrației în așa fel încât fermierii din România să poată accesa mai ușor fondurile europene disponibile în domeniul agriculturii.

Marian Andronache se află pe primul loc pe lista PMP Suceava pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare din data de 6 decembrie 2020. „Pentru satul românesc ne dorim locuri de muncă și dezvoltare sustenabilă. Noi, Partidul Mișcarea Populară, ne asumăm să redăm respectul pe care îl merită producătorii locali și să îi reprezentăm cu cinste în Parlament. Pe 6 decembrie vă invităm să votăm listele Partidului Mișcarea Populară Suceava pentru Parlamentul României”, a spus Marian Andronache.

El consideră că România va renaște atunci când agricultura va face performanță, iar statul are obligația să investească mai mult în dezvoltarea economiei agricole. În acest sens, Andronache a precizată că PMP susține acordarea de subvenții egale pentru fermierii români şi cei din celelalte ţări ale Uniunii Europene.

De asemenea, liderul PMP Suceava a arătat că acest partid vine cu o seri de propuneri concrete pentru dezvoltarea agriculturii, amintind aici de decolmatarea canalelor de irigații, repararea sistemelor de pompare, achiziția de sisteme fixe și mobile de irigații şi oferirea gratuită a apei fermierilor, construirea a 8 – 10 centre de colectare legume, fructe și zarzavaturi în zonele marilor bazine legumicole și producătoare de fructe, dar și acordarea de sprijin financiar prin granturi şi fiscalitate scăzută pentru agricultura ecologică.

 Marian Andronache a adăugat că PMP susține ca ajutorul de minimis acordat celor care produc roşii, prin Programul Tomata, să fie extins şi la alte culturi, dar în același timp propune și implementarea unui program intitulat „Primul solar” prin care să se acorde granturi guvernamentale celor care vor să-şi construiască o fermă. (foto: Marian Andronache, Doru Lefter, candidații PMP suceveni de pe primul loc al listelor pentru Camera Deputaților și Senat)

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *