Marian Andronache: Partidului Mișcarea Populară Suceava își suspendă precampania electorală și trece la voluntariat de criză

Marian Andronache, președintele Organizației Județene a Partidului Mișcarea Populară Suceava a anunțat că formațiunea politică pe care o reprezintă își suspendă precampania electorală și trece la voluntariat de criză. Iată mesajul transmis de el:

”Sănătatea pe primul plan!

Partidul Mișcarea Populară Suceava își suspendă precampania electorală până în 23.03.2020, cu posibilitate de prelungire. Această decizie, pe care eu și colegii mei o vom formaliza în ședința echipei județene de conducere, este una firească, generată de situația excepțională în care se află țara din cauza epidemiei de COVID – 19.

De asemenea, este o decizie în perfectă concordanță cu convingerile și cu modul de acțiune ale tuturor membrilor PMP: responsabilitatea față de soarta a milioane de români trebuie să primeze în fața calculelor electorale și politice mărunte.
Nu vom face campanie electorală în următoarea perioadă, dar nici nu vom sta cu mâinile în sân. Vom elabora un plan de acțiuni conform căruia fiecare dintre noi (lideri, candidați ori membri obișnuiți) se va implica, după dorință și posibilități, în gestionarea crizei la nivelul comunității din care facem parte (oraș sau comună).

În principal, pe partea de informare a cetățenilor și de prevenire a panicii, precum și în ajutorarea celor vulnerabili în situația dată, cu prioritate vârstnicii”, a transmis președintele PMP Suceava, Marian Andronache.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *