Mașină urmărită, șoferi beți care și-au schimbat locurile la volan, aventură de Crăciun pe rit vechi, la Ulma

În contextul sărbătoriri Crăciunului pe rit vechi,  în comunele Brodina și Ulma, Poliția Orașului Vicovu de Sus și Sectorul Poliției de Frontieră Brodina au organizat o acțiune în comun pe linia prevenirii accidentelor rutiere și a traficului cu țigarete de proveniență extracomunitară.

Vineri dimineață, în jurul orei 10.00, lucrătorii din cadrul subunității au obținut o informație cu privire la faptul că pe raza localității Ulma circulă un autovehicul al cărui șofer, precum și pasagerii, se află într-o avansată stare de ebrietate.

Din investigații a rezultat faptul că șoferul autovehiculului VW Caravelle este Dumitru Ț. de 33 ani din comuna Ulma, iar pasageri sunt numiții Traian T. de 43 ani și Mihai C., ambii din comuna Ulma.

S-a procedat la filarea autoturismului timp de circa 1 oră, după care autovehiculul s-a pus în mișcare, moment în care a fost anunțat echipajul poliției de frontieră.

După aproximativ 700 de metri s-a reușit interceptarea în trafic a autoturismului de către echipajul mixt, la volanul acestuia fiind identificat Traian T. iar ca pasageri Dumitru Ț.  și Mihai C.

Având în vedere că șoferul emana halenă alcoolică, acesta  a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la sediul Poliției Orașului Vicovu de Sus.

Întrucât exista suspiciunea că autoturismul va fi condus în continuare de una din persoanele rămase la fața locului, s-a stabilit ca un alt echipaj al poliției de frontieră să ia în atenție autovehiculul.

La scurt timp după plecarea autospecialei de poliție, autovehiculul marca VW Caravelle s-a apus în mișcare, motiv pentru care echipajul poliției de frontieră a plecat în urmărirea acestuia, reușindu-se interceptarea după câteva sute de metri.

La volanul autovehiculului a fost identificat Dumitru Ț., care de asemenea emana halena alcoolică. Susnumitul a refuzat testarea cu aparatul etilotest motiv pentru care a fost condus la sediul Poliției orașului Vicovu de Sus.

Ulterior, un echipaj mixt format din polițiști de la subunitate și de la S.P.F. Brodina s-au deplasat la Spitalul municipal Rădăuți pentru prelevarea de probe biologice celor doi.

La spital, lui Traian T. i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabiliri alcoolemiei iar Dumitru Ț. a refuzat prelevarea mostrelor de sânge.

S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice”, ”încredințarea unui vehicul unui persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice” și „refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *