Măsuri suplimentare în domeniul protecției sociale adoptate ieri în ședință de guvern, comunicate de prefectură

Instituția Prefectului – Județul Suceava a anunțat că în  ședința de guvern de ieri, 30 aprilie au fost aprobate, prin Ordonanţă de urgenţă măsuri suplimentare în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

Noile măsuri vizează beneficiarii concediului şi indemnizaţiei pentru îngriirea copilului cu dizabilităţi până la vârsta de 7 ani, persoanele care au adoptat un copil şi beneficiază de concediul şi indemnizaţia de acomodare prevăzută de Legea nr.273/2004 privind procedura adopţiei şi personalul din centrele sociale rezidenţiale aflat în izolare preventivă la domiciliu. Astfel, pentru persoanele beneficiare ale concediului şi indemnizaţiei pentru îngriirea copilului cu dizabilităţi până la vârsta de 7 ani, la data instituirii stării de urgenţă, Guvernul a stabilit că aceste drepturi se vor asigura pe toată durata instituirii stării de urgenţă şi în situaţia în care copilul a împlinit vârsta de 7 ani sau dacă urmează să implinească această vârstă în această perioadă.

Persoanele care, la data instituirii stării de urgenţă, erau în concediu de acomodare şi primeau indemnizaţia de acomodare prevăzute la art. 50 din Legea nr.273/2004 privind procedura adopţiei, vor continua să beneficieze de aceste drepturi pe toată durata instituirii stării de urgenţă, chiar dacă în aceast timp s-a finalizat perioada maximă de concediu prevăzută de lege.

De asemenea Executivul a mai stabilit că personalul angajat al centrelor sociale rezidenţiale care stau 14 zile în izolare preventivă la locul de muncă, iar apoi sunt obligate să stea în izolare preventivă la domiciliu alte 14 zile, beneficiază de menţinerea drepturilor salariale avute în luna anterioară decretării stării de urgenţă, întrucât au efectuat numărul total de ore aferent unei luni în cele 14 zile de izolare la locul de muncă. Menţionăm că este vorba de angajaţii centrelor de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, ai centrelor de îngrijire copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *