”Meritul Bucovinei”, distincție oferită de președintele CJ Gheorghe Flutur managerului Spitalului Județean, Vasile Rîmbu
La inaugurarea oficială a Secției de Cardiologie din cadrul Spitalului Județean Suceava, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur a salutat prezența lui Jürgen Reichert, Președinte al Consiliului Regiunii Schwaben din Germania. Oficialul german este pe cale să își încheie mandatul de președinte al regiunii Schwaben, dar, a apreciat Gheorghe Flutur, va rămâne același prieten al județului Suceava și al Bucovinei. ” La Spitalul Județean adresez un Danke schon, mulțumesc frumos, președintelui regiunii Schwaben pentru tot ce a făcut dumnealui pentru Bucovina și pentru județul Suceava. Ne leagă un parteneriat de 21 de ani, o poveste de succes. În multe domenii parteneriatul a lăsat urme pozitive, proiecte, contracte, specializări, un model pe care dorim foarte mult să îl continuăm”, a declarat președintele CJ Suceava.
Legat de evenimentul zilei, șeful executivului județean a punctat că pe 1 noiembrie, la mai puțin de o lună până la marea sărbătoare națională se inaugurează, în an centenar o secție nouă, modernă, de cardiologie. ”Procesul de modernizare a spitalului a început încă din 2009, când a trecut din subordinea statului în subordinea Consiliului Județean Suceava. Investițiile făcute de atunci încoace sunt de circa 50 de milioane de euro. Spitalul nostru este considerat unul dintre cele mai moderne și dotate spitale din România. Cu personal medical excepțional cu adresabilitate pentru populația județului Suceava și nu numai. Am construit un etaj complet nou, de 640 de metri pătrați, pentru secția de cardiologie. Vreau să mulțumesc foarte mult echipei de la Spitalul Județean Suceava, care a lucrat într-un ritm excepțional și în primul rând managerului Vasile Rîmbu” a transmis președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.
”În an centenar, doresc să acord o distincție în fața dumneavoastră, ”Meritul Bucovinei”, domnului Vasile Rîmbu. Mulțumesc domnule manager, să o împărțiți cu toată echipa de la Spitalul Județean Suceava pentru că merită toți”, a fost surpriza pregătită managerului Vasile Rîmbu de către șeful administrației județene. ”Ați devenit un spital regional, serviciile pe care le oferiți se adresează și pacienților din alte județe, avem foarte multe solicitări de la Cernăuți, din Ucraina din partea unor pacienți care doresc să vină să se vindece aici. În discuția purtată ieri cu președintele României, Klaus Iohannis, am cerut să găsim soluții pentru încheierea unui memorandum între casele de sănătate din România și Ucraina pentru a avea baza legală de tratament pentru acești oameni”, a mai spus Flutur.
El a mulțumit și constructorului, firma General Construct, o firmă prezentată ca etalon în construcțiile din România și din Suceava, directorului acestei societăți comerciale, Viorel Nuțu, arătând că aceasta lucrează și în Germania dar și în multe alte părți ale Europei.
Managerul Spitalului Județean, Vasile Rîmbu, a mulțumit pentru distincția acordată arătând că în egală măsură îi aparține, la fel cum aparține tuturor angajaților spitalului.
Ca sa facem o analiza literara ca pe vremuri domnu Roșca si să înțeleg si eu ceva, ca uite aici dedesubt, mi-a aratat si mie cineva, ce scrie un poet al Consiliului Judetean, domnul Dragușanu de la Centru Cultural cel cu festivalul din cetate:
”nu mai există Bucovina,
șoptesc ceasornicele nopții,
în timp ce unii dau medalii
și alte nulități le speră” (http://dragusanul.ro/nu-mai-exista-bucovina)
Asta ca nu mai exista bucovina este gogorita de poet sau de regatean, dar o nulitate care da medalii este calr ca e vorba de seful poetului, adica domnul Flutur, nu? Dar nulitatile care spera sa le primeasca, adica managerul spitalului și alții inclusiv domnul ursu de la muzeu cu care domnu Dragusanu face ce face dumnealui in șant, nu-i asa? Cum asta ma intreb eu. Democratie democratie dar parca cineva sare calul. Pana la urma merita poate si domnu Dragusanu o medalie, sai dea dracului una si lui ca sa taca, nu?
Da! Merită chiar o parodie care,știm prea bine,este doar o formă de tachinare,mai ales la bucovinenii pe stil vechi.
Deci:
nu mai există Bukowina
ielele spun la miezul nopții,
prim-secretarii dau medalii
la alte nulități care le speră
în pivnițe,în șanțuri,sfertodocții
au stins intenționat lumina
pentru ca-n beznă,adulteră,
kurvăsăria să se rupă-n falii;
*
respectu-i mort,mortu-i diliu
nu mai există nici dreptate
toată prostimea e în pertractare*
și-n prostituție,sub fagi,
pe sub umbrele* colorate
sufletul meu e un pustiu
căci sfertodocții mei cei dragi
precum speranța,pier în depărtare!
*
In Bukowina,iată,proștii
cu derogări, sau nu,în fudulia lor,
iau bani pe calendarele festive
care-n haznale se aruncă,
nu-i bai,că-i centenarul tuturor
crispat,eu le-am șoptit,însă ai noștri
pretind o cosmică poruncă
a morții mă-sii lor ,definitive
NOTE
* pertractare = petrecere,cf. eu însumi,opere complecte,dar și din lirica pelasgă;
* pe sub umbrele – atenție la accentuarea silabelor,deci e doar din două silabe,um-brele,pluralul de la umbrelă,parazol,cum ar fi!
Iară nu cum ar crede unii absolvenți cu studii superioare degeaba,recent decorați/medaliați ,cu roaba! In timp ce martirii și mărturisitorii care s-au nevoit și și-au jertfit obrazul în șanțul cetății,expunându-se inclusiv la flegmele torționarilor,au și-acuma peptul gol,adecă fără decorații! Fără meritul Bucovinei,atestată documentar pentru prima dată pe blogul meu,precum și într-un document de la papura-voda,scris cu majusculă mare,nu cum pretind alți proști!
Io Ghiță Vodă carele dedesubt însumi și cu mână proprie iscălesc cele ce însumi scriu de bună voie și nesilit de careva altul decât numai unul ceva mai târziu și mai puțin decât alții creștinat și în deplinătatea puterilor aflându-mă de obicei, dau știre să se știe pretutindene și la vercine și vercarele de știința lucrului acest nevoie va să aive vreodată că jupânul Gâză-Drăgușanul al nost cinstit slujitoriu ascultător, iară nu dobitoc precum să zicu unii și alții se aude și nici precum singur cu stăruință multă se muncește să pară că iaste, din mila noastră și spre de purure și preste tot cunoaștere, biv-vel-mare nulitate sfertodoctă îl înscăunăm pentru vecie în târgul Sucevei la ziua după Hristos de astăzi novembre 2 anul Domnului 2018, față la a noastră județeană voie înscrisă aici aflându-se toți câți dedesubt se iscălesc. Așa să-l ție Domnul pre lumea asta și să-l pomenească în Împărăția Sa!
(din arhiva lui Teodor Bălan, document publicat și intr-un ziar din Arad în anul 1242)