Mopan Suceava
ActualitateAdministratie

”Mersul pe jos”, ”roata”, ”focul” și ”america” măsuri de luptă contra coronavirusului. Recomandări transmise de Instituția Prefectului

Un comunicat de presă al Prefecturii Suceava relevă faptul că nici această entitate și nici cele care compun Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, nu văd nicio rezolvare a problemei cu care se confruntă sute de mii de oameni din județul Suceava, milioane de români, sute de milioane de entități umane la nivel mondial. Ori cei care fac parte din acest comitet nu au empatii pentru cei din  jur, or autorii comunicatelor de presă sunt total insensibili, preocupați fiind să enumere prima dată participanții la ședințe, componenta importantă pentru ei  însemnând scopul întâlnirii unor oameni plătiți din banii publici este acela de a lua hotărâri bune și rapide, fără să se teamă cu plouă și nu are cine să-i așeze deasupra capului, umbrela.

Potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Suceava, astăzi, 22.06.2020 a fost convocat în ședință extraordinară Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, pe ordinea de zi fiind înscrise două teme, una dintre acestea fiind prelucrarea Ordinului Comandantului Acțiunii nr. 77755/ 21.06.2020. În prima parte a ședinței,  au participat reprezentanții Consiliului Județean Suceava, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, Direcției de Sănătate Publică Suceava, Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Spitalului Municipal Rădăuți, Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava și Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava.

Astfel, conform ordinului menționat, pentru evitarea unor situații în care soluționarea operativă a problemelor apărute este grevată de o serie de factori ce țin de organizare și raportare în dinamică, au fost stabilite o serie de măsuri menite să fluidizeze fluxul informațional – decizional, și anume:

  • raportarea, în dinamică, a situațiilor cu potențial de focar, la care sunt în desfășurare anchete epidemiologice / teste, chiar dacă rezultatele nu au fost încă definitivate. Instituțiile cu atribuții în gestionarea situațiilor generate de Covid- 19 vor raporta zilnic, până la ora 8.30, datele către Centrul Județean pentru Coordonarea și Conducerea Intervenției.
  • Organizarea bazelor de date astfel încât să existe o monitorizare și analiză permanentă la nivelul zonei de competență, a incidenței cazurilor confirmate cu SARS- CoV- 2, înregistrate la nivelul fiecărei unități administrativ teritoriale.
  • Monitorizarea permanentă a gradului de ocupare a locurilor din spitalele de linia 1 și 2 destinate pacienților/ suspecților de Covid-19.
  • Analiza, pe baza evoluției situației, în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a soluțiilor pentru gestionarea situației în caz de iminentă aglomerare a spitalelor. Analiza va fi realizată cu implicarea directorilor medicali și coordonatorului desemnat pentru gestionarea situației Covid-19 la nivelul Regiunii de Nord Est.
  • Raportarea de urgență și din timp a situațiilor în care este probabilă atingerea capacității de internare disponibilă și la care nu s-au găsit soluții la nivel de județ
  • Organizarea bazelor de date astfel încât să existe o monitorizare permanentă a situațiilor la nivel de spital/ operator economic sau instituții ale administrației publice locale/ centre de îngrijire persoane în vârstă/ cu handicap.

        

Pentru liniștirea opiniei publice, astăzi, 22.06.2020, ora 9.00, conform datelor centralizate la nivel județean de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, situația epidemiologică se prezintă astfel:

  • în autoizolare la domiciliu 3998 de persoane
  • în carantină instituționalizată 5 persoane
  • 26680 de persoane ieșite din autoizolare
  • 3108 de persoane ieșite din carantină instituționalizată.

Conform situației întocmită de către D.S.P. Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 3251 persoane declarate vindecate.

Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării cu virusul Covid – 19.

În ultimele 24 de ore au fost internate in spitalul județean 13 persoane diagnosticate cu Covid – 19 si externate 3 persoane.

În Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava se află internați un număr de 507 pacienți, și anume 177 pacienți Covid-19 și 330 pacienti nonCovid,  iar în secția ATI sunt internați un număr de 9 pacienți. La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 71 de pacienți Covid și 11 persoane suspecte de infecție cu Covid- 19.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *