Mopan Suceava
Actualitate

Mesaj USV: In memoriam Nicolae Ursulescu (1943-2023)

Dimineața zilei de 18 iunie 2023 ne-a adus trista veste a trecerii la cele veșnice a Profesorului universitar dr. Nicolae Ursulescu. Eminent arheolog și istoric, specializat în istoria străveche și veche carpato-danubiană și sud-est europeană, dascăl dedicat și mentor a zeci de generații de studenți, masteranzi și doctoranzi, Profesorul Nicolae Ursulescu a fost legat, prin toate fibrele ființei sale, de învățământul universitar din Cetatea Sucevei. Aici a desfășurat o bogată activitate de cercetare științifică și didactică între anii 1968-1984, mai întâi la nou înființatul (pe atunci) Institut Pedagogic din Suceava, ulterior devenit Institutul de Învățământ Superior. După 1990, a activat în cadrul Facultății de Litere şi Ştiinţe, apoi a celei de Istorie-Geografie a Universității „Ștefan cel Mare”, în calitate de profesor asociat, titular fiind la Universitatea ieșeană.

În anul 2009, Universitatea suceveană i-a conferit, ca recunoștință pentru meritele sale deosebite în cercetarea istoriei vechi a Bucovinei și în dezvoltarea învățământului de profil, titlul de Doctor Honoris Causa.

Minte creatoare, spirit dinamic și întreprinzător, a contribuit esențial, cu seriozitate, pasiune, generozitate și dăruire la dezvoltarea învățământului arheologic și istoric est-carpatic și național. Bucovina, cu istoria sa deosebită, a fost, întotdeauna, în inima și mintea Profesorului, așa cum se regăsește în investigațiile arheologice efectuate timp de decenii și în scrierile sale. La toate acestea se adaugă Omenia sa, materializată în sprijinul mărinimos și dezinteresat, răsfrânt deopotrivă asupra tuturor celor cu care a lucrat, colaborat și interacționat, ca magistru, om de știință, coleg, prieten sau cetățean.

Acum, cu nemărginită întristare, la despărțirea de Magistrul și Omul Nicolae Ursulescu, Universitatea din Suceava este mai săracă cu un Spiritus Eminens. Noi, toți cei care l-am cunoscut și am colaborat, colegi, discipoli, prieteni, ca dovadă a recunoștinței noastre, suntem datori să ducem mai departe memoria vieții și operei celui plecat în Eternitate.

Amintire vie și luminoasă ! Sincere condoleanțe familiei !

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *