Mesajul prefectului Alexandru Moldovan, după repunerea în funcție: Este o garanție a cooperării instituționale cu conducerea Consiliului Județean Suceava, cu domnul președinte Gheorghe Flutur, căruia îi mulțumesc pentru încrederea ce mi-o acordă

Instituția Prefectului – Județul Suceava a transmis mesajul prefectului județului Suceava, Alexandru Moldovan cu ocazia depunerii jurământului de investitură:

”Este o onoare pentru mine desemnarea pentru un nou mandat de prefect al județului Suceava. Reprezintă totodată o garanție a cooperării instituționale cu conducerea Consiliului Județean Suceava, cu domnul președinte Gheorghe Flutur, căruia îi mulțumesc pentru încrederea ce mi-o acordă. 

Asumarea acestei înalte funcții publice înseamnă pentru mine responsabilitate, și nu una clamată, ci una efectivă, de implicare în această perioadă de maximă încercare pentru noi toți.

    Asumarea de care vorbesc va fi una prin fapte, prin adoptarea de măsuri și decizii antipandemice ferme, care vor pune în prin plan analiza medicilor și epidemiologilor, care vizează limitarea numărului de persoane infectate și salvarea de vieți omenești.

     Este necesară o perioadă de solidaritate pentru oprirea pandemiei, pentru oprirea creșterii numărului de cazuri grave, care duc la blocarea spitalelor din județ, pentru oprirea deceselor.

     Consider că trebuie asigurată o cooperare loială la nivelul tuturor factorilor de decizie, ai liderilor de opinie, ai reprezentanților cultelor religioase și ai partidelor politice, pentru a proteja cel mai de preț drept al nostru, viața!

    Încă de la început am înțeles că pe lângă toate măsurile de prevenție a răspândirii virusului, cea mai importantă rămâne vaccinarea.

    Trebuie să intensificăm, alături de medicii specialiști, eforturile privind campania de informare și vaccinare voluntară a populației, dublată de înțelegerea faptului că fiecare dintre noi este parte a acestui efort.

    Sunt conștient că sunt multe domenii unde trebuie acționat, rapid și cu soluții, întrucât așteptările populației sunt mari. Dar, mai ales, sunt justificate.

    Așa cum am mai afirmat, asigurarea serviciilor publice de calitate trebuie să fie principalul obiectiv al autorităților și instituțiilor publice, acest lucru reflectându-se și în conținutul jurământului pe care îl depunem.

    Obiectivele principale ale mandatului vor viza gestionarea pandemiei și a efectelor secundare generate, reconstituirea încrederii cetățenilor în autoritățile publice și sanitare, și sprijinirea accesării fondurilor guvernamentale și comunitare, inclusiv prin PNRR, atât de necesare pentru dezvoltarea localităților și comunităților noastre.

    În acest sens, îmi iau angajamentul de a transpune prin fapte respectarea principiilor fundamentale în baza cărora îmi exercit mandatul, în interesul județului Suceava și în serviciul cetățenilor săi.

    Știu că am sprijinul total al colegilor mei, și aici mă refer la domnii suprefecți și la colectivul instituției, dar și al colegilor din celelalte instituții publice județene, cărora le mulțumesc pentru eforturile depuse. Totodată, vreau să adresez un cuvânt de mulțumire fostei conduceri, domnilor Iulian Cimpoeșu și Vasile Boca, pentru activitatea depusă.”

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *