Meserie veche, strategii noi
Credeam că le știu toate stratagemele.
Am văzut cum unii sunt alungați din fața bisericii de enoriașul cu voce mai puternică decât a popii, cu costum sare și piper, cravată roșie și șapcă, fiindcă este interzisă cerșetoria. Desigur, intransigentul apărător al legii, cu carnetul de PCR încă păstrat probabil printr-un sertar, reîntors în amurgul vieții către o relație mai prietenoasă cu Doamne – Doamne, a fost pus la punct din priviri și murmure de cei din jur, invitat să asculte slujba părintelui, nu să facă ședință de partid în ograda bisericii.
Am văzut cum se târăsc nevolnici printre picioarele trecătorilor cerșetori care la final de traseu își îndreaptă ciolanele după colț, și sprinteni își evaluează agoniseala.
I-am văzut și pe aceia care îi culeg la ceas de seară pe ologii de prin piețe și de pe lângă biserici, confiscându-le cheșul strâns peste zi, cu voci răstite.
L-am văzut și pe acela care acum patruzeci de ani își purta prin trenuri bocceaua și mirosul acru al bulendrelor care atârnau pe el, din vagon în vagon, rostind prostește: ”Tare-i greu fără durere!”.
Dar n-am văzut până deunăzi un tânăr așa de bine îmbrăcat, cu adidași de firmă, cu izmene atârnânde, sau ce-or fi ele, cu puma desenată pe buzunar, bine asortate la hanoracul la fel de remarcabil inscripționat, și purtând pe deasupra o vestă de fâș în trend. Altcumva voinicuț, cam la douăzeci și cinci de ani, doar cu nasul și cu tuleiele la vedere de pe sub glugă: Ajutați-mă cu șase lei, să ajung la Câmpulung!
Mai să-mi fie milă de sărman.
Dar o doamnă care, se vede treaba, trece mai des pe aleea de lângă supermarket, îl ia la rost: N-ai ajuns încă la Câmpulung? Ieri tot pe aici erai, drogatule!
Neculai ROȘCA
