Micro-lectură pentru micro-vacanță de stat: Niște dinozauri mici și aproape prietenoși, coborând din Aluniș pe pârăul Remezăului

Bântuiau dinozaurii cei mici, pe dâmbul Alunișului, ridicat din vechea mare Tethis la fel ca prin munții Hațegului, dar nu ajunseseră la fel de cunoscuți de paleontologi -fosilologi și de aceea erau nervoși și gelozia lor făcea să tremure dâmbul de gresie veche de 67 de milioane de ani sub care își lăsaseră ciolanele la păstrare, în așteptarea savanților, imediat  după catastrofa care a pus capăt tuturor dinozaurilor care n-au apucat să se transforme în păsări.

Își lăsaseră pe șforacuri,  ici  colo, ciolanele împietrite, și apele învolburate le cobora înspre vale, primăvară de primăvară, către  mai larga apă a Remezăului. Se amestecau cu lemnele secătuite de viață care uscate, erau luate acasă de săteni și puse pe foc. Iar dracii de băieți, știind cum duhăneau bătrânii lor  din papircă și aflând că ”aroma cioatei” are gust mai dulce și aromă mai faină decât mărăseștiul, naționala, carpațiul ori chiar snagovul, se întreceau în a culege rădăcinile subțiri curățate de ape și uscate de soare, arătând ca niște tuburi subțiri și aromate pe care le aprindeau la un capăt și le pufăiau din celălalt. Mestecau apoi brânză de vacă, să le treacă usturimea limbii.

Dar ei nu știau și nici nu aveau de unde să știe că multe dintre firicele albe, cu aspect tubular, mai aromate decât mărășeștiul, carpațiul, chiar și decât snagovul pe care le aprindeau  la un capăt și le sugeau din partea cealaltă, erau ciolănașe ale dinozaurilor mici coborâte de torentele primăverii pe șforac la vale tocmai de pe dâmbul Alunișului.

De aici și supărarea acestor viețuitoare care au populat colțul planetei noastre până acum 67 de milioane de ani în partea din deal de gardul lui Vasile  Calancea, toată țarina lui Vasile Cârstean, pământul lui Prepeliță, Ociul de la Căsuță, Coasta Gălăneștenilor, Huzurica, Tabla, Dealul Slatinii, Alunișul și Stânișoara. În partea cealaltă către Viețău, pe partea Putnei, ei nu s-au băgat să facă front comun, fiindcă cu cei de pe  celălalt versant  nu s-au înțeles  nici când erau în carne și oase, având de împărțit și mai vechi socoteli,  de la cumpăna apelor.

Acești dinozauri mici, ignorați de savanții paelontologi –  fosilologi au vrut să facă într-o noapte de început de vară  mare prăpăd în ogrăzile din capătul satului. Gică Calancea pufăia aroma cioatei, sub  tufa înflorită  și mirositoare a fragi de lemnul domnului, la câțiva pași de pârâu,  ca să nu-l dibuiască taică-su că trage pe furiș  la aghioase. Nu știa ce trage pe gură și scoate pe nas, sărmanul Gică, la trei metri de fremătătorul pârâu al Remezăului.

Tocmai din apa aceea firavă s-a întrupat mai întâi una, apoi două, apoi patru –cinci, zece sau douăzeci de mici godzille, de fapt niște mici dinozauri neglijați de paleontologii moderni care timp de 100 de ani și-au concentrat atenția doar către verii lor din Țara Hațegului. I-au pus   în vedere băiatului care își ascundea micul viciu sub crengile aromate ale tufei de lemnul domnului că are de ales:  ori îi va lăsa să intre în cotețul găinilor, să își facă mendrele spre propășirea speciei dinozaurilor în vecii vecilor, ori vor scoate din crestele de pe spinare fulgere intense radioactive, de culoare violetă, care vor distruge nu doar cotețul găinilor ba chiar tot grajdul lui taică-su, Vasile Calancea a lui Arsân, gospodar vrednic în sat și, la un nerv, toată planeta. Gică Calancea s-a speriat, a stins aroma cioatei de o lespede și le-a  spus arătărilor că trebuie să o întrebe pe maică-sa, dar nu înainte de a ronțăi câteva fire de pătrunjel din grădină, să își schimbe mirosul din gură, să nu se prindă mă-sa  cumva că a fumat.

Tocmai atunci a ieșit din apele limpezi, strălucind în lumina lunii, mama dinozaurilor cei mici, dinozaurița cea mare, care, de la înălțimea celor trei șchioape ale sale s-a uitat sever la adolescenții puși pe aventuri, care era pregătiți să distrugă planeta cu fulgerele lor radioactive de culoare violetă,  dacă Gică Calancea nu îi va lăsa  în cotețul găinilor, să își facă mendrele cu verișoarele lor mai tinere cu 67 milioane de ani.

Dinozaurii cei mici au făcut cale întoarsă către undele cristaline, luminate de lună, a pârâului Remezău, nu înainte de a arunca cu coada ochiului priviri pline de ură și amenințări gen ”ne vom întoarce” către Gică Calancea.

Au intrat au intrat în apă și au pornit să dea din  cozi, înotând în amonte iar dinozaurița cea mare, care se vede treaba că era tecută prin școala vieții, s-a întors și ea, înainte de a purcede la drum înspre dâmbul Alunișului, spunându-i: lasă-te de aroma cioatei, fumează și tu un snagov, dacă n-ai bani, ia un mărășești. Nu ne mai fuma pe noi, că data viitoare nu-i voi mai putea stăpâni pe  ăștia mici și vor da iama în găinile voastre. Și s-a făcut nevăzută cu o ultimă sclipire de lună pe coada ei solzoasă ce o împingea la deal pe pârâul Remezău, în spatele odraslelor turbulente.

Tot atunci s-a auzit din pragul casei o voce: ”Gică! Lasă fumatul și intră în casă, că vine tac-tu și îți rupe urechile!

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *