Ministrul Antrepenoriatului și Turimului, Daniel Cadariu, întâlnire la  Varșovia cu Piotr Novak, ministrul polon al dezvoltării economice şi tehnologiei

Ministrul Antreprenoriatului și Turismului Constantin Daniel Cadariu a  transmis un comunicat în care arată că în marja Consultărilor Guvernamentale România – Polonia , desfăşurate astăzi, 3 martie la Varşovia, a  avut o întâlnire bilaterală cu Piotr Novak, ministrul polon al dezvoltării economice şi tehnologiei.

În cadrul întâlnirii bilaterale au fost trecute în revistă evoluţiile şi perspectivele de amplificare a relaţiilor comerciale, investiţionale şi de cooperare în producţie dintre ţările noastre, cu punctarea domeniilor prioritare, impactul pandemiei şi măsurile întreprinse de cele două guverne pentru relansarea economică, programele de sprijin pentru antreprenoriat şi investitori, dosare actuale din domeniul politicilor comerciale la nivelul Uniunii Europene şi al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, precum și efectele crizei generate de conflictul Ucraina – Federaţia Rusă.

Pentru susţinerea la nivel instituţional a dezvoltării relaţiilor bilaterale, cei doi miniştri au convenit mai multe acţiuni, între care: organizarea unei noi runde de consultări pe teme economice la nivel de secretari de stat pentru comerţ exterior în cursul acestui semestru şi desfăşurarea la Varşovia, în perioada imediat următoare, a unui forum economic româno-polon, prin care să fie facilitate contactele între mediile de afaceri din ţările noastre şi să se facă mai bine cunoscute oportunităţile oferite de România.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other