Ministrul Antreprenoriatului și Turimului Daniel Cadariu: A 12-a reuniune a reprezentanţilor economici ai României în străinătate

Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, suceveanul Dan-Constantin Cadariu, a anunțat că în săptămâna 27 iunie – 1 iulie 2022, ministerul pe care îl conduce derulează cea de-a 12-a reuniune a diplomaţilor comerciali, respectiv a reprezentanţilor economici ai României în străinătate. Acţiunea cuprinde un ansamblu de evenimente şi analize dedicate stimulării exporturilor româneşti şi atragerii de investiţii străine şi turişti în România, prin intermediul consilierilor economici externi.

”La începutul mandatului meu am cerut ca prioritatea-zero a consilierilor economici externi să fie creşterea și diversificarea exporturilor româneşti, pentru diminuarea deficitului comercial al României. Acest lucru se poate realiza, însă, doar printr-un parteneriat strâns şi productiv al sectorului public cu cel privat, prin mobilizarea companiilor românești producătoare de mărfuri şi servicii, cu sprijinul structurilor asociative de profil.

Am deblocat programul de promovare a exportului (PPE). Pentru anul în curs au fost alocați în acest scop 70 milioane lei, pentru 62 de târguri și expoziții internaționale și 11 misiuni economice solicitate de mediul de afaceri.

Dintre acestea, au fost realizate deja 29 de acțiuni. Vom reporni, în perioada următoare, și programul de internaționalizare a operatorilor economici români, program care a fost oprit în anul 2020!”, a transmis ministrul sucevean al turismului și antreprenoriatului, Constantin-Daniel Cadariu.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.