MINOR DE 10 ANI ACCIDENTAT DUPĂ CE A CĂZUT DE PE REMORCA DE CARE SE AGĂŢASE, LA FRASIN
Ieri, 10.09.2018, în jurul orei 15.20, un minor de 10 ani, din orașul Frasin, în timp ce se afla în faţa magazinului „La Bradu”, de pe strada Valea Seacă, din orașul Frasin, a încercat să urce în remorca marca Osswald, tractată de autoturismul VW Sharan, ansamblu aflat în mişcare şi condus de un bărbat de 49 ani, din aceeaşi localitate, fără ca acesta din urmă să ştie, dar s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă, acoperită cu pietriş, lovindu-se.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a minorului care a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămarea corporală din culpă”.