Minor de 14 ani din Frătăuții Vechi transportat la spital după ce o petardă, oferită de un prieten, i-a explodat în mână
La 11.01.2019, ora 23.26, polițiștii din cadrul SPR 4 Gălăneşti au fost sesizaţi de către O.S. din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi, cu privire la faptul că un băiat de 14 de ani, din comuna Frătăuții Vechi, a fost adus la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava, după ce i-a explodat o petardă în mână.
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit că în jurul orei 21.30, băiatul se deplasa împreună cu prietenul său către un magazin din comuna Frătăuții Vechi. Pe drum, prietenul a găsit în buzunarul de la haină 2 petarde care i-au rămas din seara de revelion.
La un moment dat acesta a aruncat o petardă pe marginea drumului, după care i-a dat una și tovarășului de drum, însă în momentul în care a aprins fitilul, petarda a explodat provocându-i acestuia o plagă la mâna dreaptă.
Cel în cauză s-a deplasat la domiciliu unde a relatat părinților ce s-a întâmplat, aceștia din urmă transportându-l la Spitalul Județean Suceava în vederea efectuării de investigații amănunțite, minorul fiind diagnosticat cu „plagă zdrobită mână dreaptă, explozie petardă”. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.