Actualitate

Minune de o zi. Săgeata Albastră s-a reîntors la naveta între Iași și Ciurea. Urâta locomotivă portocalie și-a reluat misiunea între Suceava și Putna

Sosirea, în dimineața zilei de 15 august 2023, a garniturii formate din chiar două Săgeți Albastre în gară la Putna, a fost o veste frumoasă pentru turiști, pentru localnicii de pe traseul căii ferate Suceava – Putna, pentru feroviarii care lucrează de-a lungul căii ferate, pentru multă lume.

Pentru a marca cinci ani de la redeschiderea circulației trenurilor de călători pe această rută, inimoșii ceferiști din Rădăuți în frunte cu șefa stației, Mariana Andronic,  au pregătit sute de pachete cu sarmale și cozonac, pe care le-au oferit călătorilor aflați în vagoane, în drum spre Putna, de hramul mănăstirii.

A fost un scurt moment de bucurie, pentru toată lumea. Speranța era ca din garnitura formată din două Săgeți Albastre, una să râmână în continuare pe acest traseu.

Nu a fost să fie. Cei de la Regionala CFR Călători din Iași au decis că, odată terminată sărbătoarea de la Putna, se impune revenirea lucrurilor în făgașurile pe care ei le consideră firești.

Adică: Săgeata Albastră cu imaginea mănăstirii unde Ștefan cel Mare își doarme somnul de veci și cu anunțul că acum cinci ani s-a redeschis calea ferată către Putna și-a reluat cursele pe ruta Iași – Ciurea. Cea de-a doua, pe traseul Iași – Bârlad.

Iar pe ruta Suceava – Putna, după o zi de odihnă, a fost  repusă în circulație locomotiva aceea urâtă,  portocalie,  din anii 70 ai veacului trecut, care târâie două vagoane la fel de vechi.

Măcar dacă i-ar schimba culoarea,  să nu mai sperie turiștii!

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *