Mopan Suceava
AdministratiePolitica

Mirela Adomnicăi candidat PSD la conducerea CJ: Actuala conducere se laudă cu proiecte scrise de alții. Suceava Conectată: toate localitățile din acest județ să fie conectate prin drumuri publice asfaltate

Candidatul Partidului Social Democrat la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, Mirela Adomnicăi, a explicat ce înseamnă, în strategia pe care o va pune în practică atunci când va deveni președinte al CJ, Suceava Integrată. Dar nu înainte de a trece în revistă nerealizările actualei conduceri a Consiliului Județean, scoțând ân evidentă modul în care aceasta își asumă merite pentru lucruri făcute de alții:

Axa rutieră  strategică Suceava – Iași, trebuia terminată în septembrie 2020. Abia acum s-au început asfaltările

”În ceea ce privește numita Axă rutieră  strategică Suceava – Iași, cu care actuala conducere a Consiliului Județean se laudă atât, trebuie să amintim sucevenilor că acest proiect a fost lăsat la cheie încă din anul 2015 de precedenta administrație județeană. A preluat proiecte pe care le-a implementat cu întârziere. Problema cu Axa rutieră strategică este că a fost întârziată aplicarea acestui proiect a cărui termen de finalizare era septembrie 2020. Adică luna aceasta trebuia să facem deja recepția lucrărilor și rambursarea cheltuielilor. Iar noi de abia începem să asfaltăm!”

”Am fost și eu ordonator de credite, știu ce înseamnă să ții o procedură de achiziții, să primești oferte să nu depună nimeni oferte. Dar este o întârziere nepermisă. Pe de altă parte, după ce că execuți lucrările cu întârziere, îți arogi integral meritele, fără să amintești măcar de unde a plecat demersul”, a declarat Mirela Adomnicăi.

”Patru ani n-ai făcut nimic, doar ai implementat cu întârziere proiectele scrise de alții iar acum spui că se va revărsa Uniunea Europeană cu bani peste județul Suceava”

Plecând de la asfaltarea drumurilor județene, candidatul PSD la conducerea Consiliului Județean a  tras un semnal de alarmă, privind cei patru ani pierduți din perspectiva fondurilor europene:

”Întăresc faptul că patru ani în care a fost mai simplu, în context de liniște, de normalitate, să nu te preocupi, să nu scrii proiecte, să nu cauți să vezi unde este eligibil Consiliul Județean, să nu ratezi nicio sursă de finanțare, n-ai făcut nimic, doar ai implementat cu întârziere proiectele scrise de alții. Iar acum să promiți că dintr-o dată se va revărsa uniunea Europeană cu fonduri în județul Suceava, mi se pare nerealizabil, nefezabil, necredibil, cu atât mai mult cu cât dacă până acum în baza calității noastre de membru și a contribuției pe care o plătim de atâta vreme la bugetul european condițiile de accesare de fonduri europene erau mult mai simple, acestea deja se înăspresc.

Va fi mult mai greu, și dacă n-ai putut când era mai simplu să accesezi fonduri europene, nu te mai crede nimeni că de acum încolo vei reuși să accesezi cât n-ai putut până acum pentru a rezolva problema investițiilor în județul Suceava”.

Suceava Conectată: Să nu mai fie în județ drumuri de pământ, drumuri cu gropi

Mirela Adomnicăi propune în strategia pe care o va urma în calitate de președinte al Consiliului Județean, obiectivul  Suceava Conectată: ”Înseamnă că toate localitățile din acest județ să fie conectate prin drumuri publice asfaltate, fie că acestea sunt  comunale, județene, naționale. Să nu mai avem drumuri de pământ, drumuri cu gropi pe care să nu se fi intervenit de ani întregi nici măcar cu o lucrare de întreținere.

Acum, în 2020, la sfârșitul unui mandat care are și o perioadă de prelungire, pentru că practic acesta trebuia să se termine în luna iunie, singurele surse de finanțare sunt: cele europene, pe proiecte inițiate de altcineva; fonduri guvernamentale alocate din 2017  și din cauza unor erori birocratice, s-a întocmit documentația în mod greșit  s-au pierdut trei ani prețioși și abia acum asfaltăm drumuri județene; mai este un credit parțial alocat pentru drumul de la Puzdra. Și atât! Pot asculta explicații de ce nu s-a făcut și întotdeauna altcineva este  vinovat, nu că actuala conducere a Consiliului Județean nu și-a făcut datoria”.

”Eticheta de diriginte de șantier și asfaltator mi-am câștigat-o în cei trei ani în care am fost prefect al județului Suceava”

Mirela Adomnicăi a dat exemple din alte județe în ceea ce privește rezolvarea problemelor drumurilor în alte județe din țară:

 ”În județul vecin, Bistrița – Năsăud, peste 90% din drumurile județene sunt impecabile, asfaltate cu fonduri europene. Am mai dat un exemplu, județul Sibiu, pentru o dublă semnificație: numărul foarte mare de proiecte europene implementate, curgeau paginile din imprimantă, la Suceava, am găsit pe site-ul Consiliului Județean o pagină aproape goală pe de o parte, iar pe de altă parte am ales acest exemplu pentru faptul că este condus de o femeie”.

Ea apreciază că mai sunt reticențe, că o femeie n-ar putea fi diriginte de șantier sau să gestioneze situații critice:

” Nu este adevărat. În ceea ce mă privește, știu că lucrurile începute trebuie terminate și în paralel trebuie începute alte lucrări. Nu pot să las în spate lucruri nerezolvate. Lucrurile nerezolvate la timp complică posibilitatea de a fi terminate mai târziu, presupune dublare de efort, cum a fost la Varianta Ocolitoare a Sucevei. Am avut acum 12 ani o sumă inițială cu care trebuia făcută investiția, un traseu total neinspirat, de manual, pe unde n-ar trebui să treacă un drum. Am găsit investiția la jumătate abandonată, am găsit soluția cu schimbarea proiectului, presupunând consolidare cu stâlpi de beton din metru în metru, cu dublarea sumei necesare pentru finalizare dar am dus-o la capăt, se circulă de un an pe varianta ocolitoare a Sucevei. Drumul spre Maramureș, l-am găsit în 2017 abandonat, decopertat de 6 ani de zile, nici măcar lăsat cu gropile care erau. L-am preluat decopertat, l-am dat în trafic în primăvara anului 2019. Am terminat lucrarea. Se circulă de mai bine de un an pe DN18 și pe Ruta  Ocolitoare  a Sucevei. Iar acum, în septembrie 2020, se laudă domnul președinte Flutur  că a făcut recepția acestor lucrări. Peste un an le-a trebuit să finalizeze niște formalități.

De aceea spun, poți promite orice: facem centuri la Dorna, la Gura Humorului, Fălticeni, terminăm centura Rădăuțiului. Aici lucrările sunt în termen iar fără nici un merit al Consiliului Județean, acestea se vor termina mai repede, încă o lucrare preluată ca fiind abandonată și dusă la finalizare de guvernarea PSD, 2017 – 2019. Am certitudinea că, dacă am fi avut la dispoziție un mandat complet de 4 ani, am fi reușit să finalizăm și investițiile abandonate de astăzi înaintea noastră și am fi dus la capăt și investițiile începute de noi.

Apropo de imaginea pe care o am în județ. Un post de radio a făcut un interviu pe stradă cu întrebarea: o cunoașteți pe Mirela adomnicăi, candidatul PSD la Consiliul Județean? Iar răspunsul a fost: Aha! Doamna aceea care asfalta! Deci eticheta de diriginte de șantier și asfaltator mi-am câștigat-o în cei trei ani în care am fost prefect al județului Suceava. Deși nu acestea sunt atribuțiile unui prefect, dar în calitate de reprezentant al guvernului în teritoriu, am monitorizat, am insistat iar acum am și mulțumire pentru ceea ce am făcut”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *