Mirela Adomnicăi, candidatul PSD la conducerea Consiliului Județean: Suceava Educată, alt punct din cele 10 conținute în strategia proprie de dezvoltare a județului. Îngrijorări prind felul în care este gestionat debutul noului an școlar

”Suceava Educată” constituie un alt punct din cele 10 cunținute  în strategia pe care Mirela Adomnicăi, candidatul Partidului Social Democrat la conducerea Consiliului Județean Suceava îl  va promova când va prelua această funcție, de șef al executivului și deliberativului județean.

”Luni va  începe noul an școlar. Încă nu este clar în școli cum va începe. Din păcate, cei care ar trebui să fie decidenții pentru stabilirea unor reguli, responsabilitatea este pasată pe umerii primarilor și a directorilor de școli. Practic, se experimentează. Dacă în primăvară, la finalul anului școlar, când aveam examenele naționale de susținut s-au improvizat pe moment soluțiile, cu învățământ online, cu participare fizică la acele examene naționale, cum s-a putut, am avut o vară la dispoziție și nu putem spune că ne-a luat ceva prin surprindere. Sau n-ar fi trebuit să ne ia ceva prin surprindere, pentru că era previzibilă începerea anului școlar în luna septembrie. Eu sunt îngrijorată și ca mine, toți părinții care își vor trimite copiii în colectivități cu un risc crescut de infectare”, a transmis candidatul PSD la președinția Consiliului Județean Suceava, Mirela Adomnicăi.  

Ea a arătat că îngrijorați sunt și directorii de școli pentru că ei sunt cei cărora li s-a transferat doza cea mai mare de responsabilitate și  anticipează că directorii de școală, din prima zi și încă o perioadă îndelungată după aceea, de dimineață și până va pleca ultimul angajat din instituție, vor simți nevoia să fie acolo, să vadă cu ochii lor, să fie siguri că cel puțin mănunchiul acesta de măsuri pe care îl avem și completat cu ce mai gândesc ei în funcție de specificul zonal este implementat și se reduce pe cât posibil riscul de infectare pentru copii și pentru angajații din școală.

”Pe de altă parte, cât am fost prefect, în județ a coincis cu  perioada de finanțare prin Programul  Național de Dezvoltare Locală numărul 2 pentru școli și grădinițe. Aceasta a reprezentat o prioritate pentru guvernul PSD. Numai primarul care nu a dorit nu a primit finanțare pentru unitățile de învățământ” a arătat Mirela Adomnicăi.

Mai mult, mediul rural din județul Suceava se confruntă cu problema depopulării. ”Mi s-au plâns unii primari că nu au nevoie de finanțare pentru școală pentru că ar însemna eligibilitate, punctaj maxim. Ei au reușit din bugetul propriu, cu finanțare de la Banca Mondială în anii precedenți, să facă clădiri pentru unități de învățământ mai mult decât corespunzătoare, la standarde europene. Dar localitățile s-au depopulat, mulți suceveni din mediul rural au ales să își caute de lucru în afară, au plecat cu tot cu familii, implicit cu copiii lor, astfel încât spațiile din unitățile școlare sunt generoase”, a apreciat Mirela Adomnicăi,  care a considerat că în mediul rural nu va fi o problemă greu  de gestionat inclusiv cu prezența fizică a copiilor, noul an școlar. Singura problemă ar însemna cadrele didactice, al căror număr ar trebui să se dubleze, ca activitate de predare cu copiii dintr-o clasă.

”Problema mare este în mediul urban, unde este aglomerare, este densitate foarte mare într-o clasă, cu spațiul insuficient pentru organizarea traseelor și păstrarea distanțării fizice” a declarat candidatul PSD la conducerea Consiliului Județean Suceava.

”Când am spus Suceava educată, am plecat și de la imaginea pe care o aveam în județ vizavi de aceste clădiri corespunzătoare, finanțate prin tot felul de surse guvernamentale ori europene, dar pe de altă parte neautorizate. Și nu vor putea fi autorizate cât timp școlile respective nu sunt conectate la un sistem centralizat de apă și canal, cu calitatea apei corespunzătoare. Suceava Educată, pentru a avea educație de calitate în unități de învățământ autorizate, este strâns legată de Suceava Integrată, care înseamnă rețea centralizată de apă  canal pentru toți sucevenii. Vedeți, toate aceste 10 linii de acțiune propuse pentru dezvoltarea județului nostru, sunt interconectate și trebuie abordate în mod integral. Din perspectiva DSP, până nu se realizează rețelele de apă și canal niciodată nu se va putea autoriza unitatea de învățământ, chiar dacă clădirea nouă sclipește. Cu atât mai complicat este acum în condiții de pandemie, când rigorile sunt și mai drastice”, a mai arătat Mirela Adomnicăi. 

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *