Mirela Elena Adomnicăi, candidat PSD pentru președinția Consiliului Județean Suceava: Suceava Verde. Problemele de mediu ale județului s-au agravat în timp și sunt aproape de nesoluționat. Soluții oferite
Candidatul Partidului Social Democrat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, Mirela Elena Adomnicăi, a detaliat ce înseamnă în viziunea sa și a echipei cu care a plecat în campania electorală pentru președinția deliberativului județean și pentru obținerea unei majorități în Consiliu, un al punct din cele 10 subsumate obiectivului general ”E timpul pentru Suceava”. Este vorba despre ”Suceava Verde”
În județul nostru, precum se știe, problemele legate de gestionarea mediului înconjurător sunt de ceva ani mereu în atenția factorilor responsabili, dar în nici un fel rezolvate.
Prezentăm în continuare trecerea în revistă a marilor probleme de mediu cu care se confruntă județul Suceava, multe dintre ele nerezolvabile în acest moment, precum și soluțiile propuse de Mirela Elena Adomnicăi, pe care le va avea în vedere atunci când va fi președinte al Consiliului Județean Suceava:
Depozitul ecologic de la Mestecăniș este o mare problemă a județului Suceava și creează multe alte probleme în județ legate de mediu
Depozitul ecologic de la Mestecăniș este o mare problemă a județului Suceava. Realizat cu fonduri europene, creează multe alte probleme în județul Suceava legate de mediu, care nu sunt tranșate încă.
Nu mai este posibilitate de depozitare în județ decât depozitul de la Moara în care, în ritmul în care se depozitează, în scurt timp se va epuiza capacitatea de depozitare.
Din păcate, nu există alternative. Doar depozitul de la Moara este funcțional iar problema de la Mestecăniș îmbracă două aspecte: Primul este de natură juridică, pentru că încă nu s-a tranșat în instanță natura juridică a terenului, cum a fost pus acesta la dispoziție de către Consiliul Local Pojorâta, chestiune care ține pe loc deschiderea depozitului ecologic.
Iar al doilea aspect ține de locație, care este total nefericită și care stârnește și emoțional o reacție de împotrivire din partea sucevenilor, ca simbol pentru acea zonă. Mestecănișul cu peisajele minunate, se transformă într-o groapă de gunoi a județului, ca și consecință a acestei investiții finanțată cu fonduri europene, care face parte dintr-un program național și care este piesă componentă și obligatorie de funcționalitate a sistemului de gestionare a deșeurilor în județ.
În caz contrar, dacă nu se găsește soluția de respectare a destinației finanțării europene, dăm peste cap programul național. Și vorbim de peste 9 milioane de euro. Este o problemă spinoasă, care s-a agravat în timp ca și consecințe, pentru că s-a tergiversat prea mult tranșarea într-un fel sau altul a problemei locației și a finanțării care s-a consumat. Banii s-au cheltuit, se regăsesc acolo în investiția făcută.
Depozitele temporare: s-au adunat deșeuri de 7 ani, care nu mai pot fi relocate
Dar pe lângă cele două depozite ecologice noi mai avem problema celor 6 depozite temporare. Acestea au fost autorizate temporar acum 7 ani pentru maxim 12 luni, și în fiecare an, în această perioadă, tot s-a prelungit funcționarea lor. Acolo s-au depozitat în acești ani deșeuri care nu mai pot fi relocate, în eventualitatea în care s-ar deschide și a doua locație, de pe Mestecăniș.
Am purtat discuții cu Ministerul Mediului, când eram prefect, pentru a găsi o soluție rezonabilă, dincolo de directivele europene care nu permiteau închiderea ”in situ” a depozitelor temporare, să nu trebuiască să se facă mutarea deșeurilor din cele șase depozite de acest fel de pe raza județului. Categori, închiderea pentru totdeauna a acestor șase depozite, presupune o soluție care să fie găsită nu pe plan local, nici măcar național, trebuie ca la Comisia Europeană, la comisiile de resort de acolo să fie agreată o soluție ecologice și legale, pentru a tranșa această problemă.
Problemele de mediu ale județului Suceava s-au agravat în timp și sunt aproape de nesoluționat la această dată
Avem obiectivul stabilit: Suceava Verde. Județul Suceava este un județ verde, avem peste jumătate din suprafața județului împădurită, suntem județul cu cea mai mare suprafață împădurită. Ne-a binecuvântat Dumnezeu iar noi avem o misiune și o responsabilitate: Să păstrăm, să conservăm, să dezvoltăm cel puțin cadrul și patrimoniul natural pe care îl avem în județ.
Din păcate, ce s-a întâmplat în ultimii ani, referitor la defrișări, la depozitele de deșeuri și la colectarea selectivă a deșeurilor, suntem restanți.
Toate acestea constituie o provocare pentru care există posibilitatea de finanțare europeană. Obligatoriu, trebuie gândită o abordare integrată pentru rezolvarea acestor probleme în tot județul. Și punctual, știu sigur, la Voitinel și Vicovu de Jos, primarii au reușit să atingă procentul de colectare selectivă a deșeurilor. Trebuie să găsim, prin fiecare gospodar, prin fiecare primar, prin fiecare instituție cu competențe, soluțiile, pârghiile pentru a se ajunge la o Suceavă Verde în adevăratul sens al cuvântului.