MOBILIZARE FIRAVĂ A SUCEVENILOR DIN DIASPORA ÎN FAȚA PALATULUI ADMINISTRATIV

Puține persoane au răspuns azi  chemării generale la mitingul sucevenilor din Diaspora, programat pentru ora 18.00. Conform planului, sucevenii care au dorit să își exprime atașamentul pentru principiile făcute cunoscute prin intermediul rețelelor de socializare, prin presă și prin alte canale au putut să se întâlnească în această seară, în fața Palatului Administrativ din municipiul reședință de județ. La ora anunțată, în fața clădirii se plictiseau doi jandarmi și câțiva ziariști. Cinci minute mai târziu s-au auzit zumzete de vuvuzele iar așteptarea jandarmilor părea să se termine.

Doar că vuvuzelele erau folosite, cu mult elan de câțiva copilandri, niciunul nepărând să fi împlinit 10 ani care agitau concomitent și steaguri tricolore. Căruciorul  împins de mama îmbrăcată într-un tricou alb cu inscripția ”Fără penali în funcții publice” avea în interior un bebe protestatar și un stindard tricolor atașat. Părinții  copiilor care au făcut toată treaba în piața de dinaintea clădirii care găzduiește Prefectura și Consiliul Județean, au arătat că, din punctul lor de vedere, lucrurile nu mai pot continua la fel în România. Copiii lor agitau steaguri și suflau în vuvuzele și de pe treptele Palatului administrativ. Încetul cu încetul, s-au adunat câteva zeci de persoane, poate chiar peste 100, unele dintre ele cu stegulețe tricolore în mâini. Dar mai toate și-au găsit loc pe margine, asistând doar la spectacolul entuziast al copiilor a căror mamă avea inscripționat pe tricou ”Fără penali în funcții publice”. Au apărut și câțiva tineri, care s-au așezat tot pe margine, cu tricouri pe care erau imprimate mesaje inspirate din clasica de-acum plăcuță de  înmatriculare auto suedeză.

Câțiva dintre puținii suceveni veniți din Diaspora ori având rude plecate la muncă peste graniță, care și-au făcut curaj să iasă în față, și-au spus păsul. Nu le mai convine să fie tratați ca oameni de mâna a doua de către actualii guvernanți și cel mai dureros, chiar de o parte a societății civile. Sunt sătui să fie categorisiți mereu drept ”căpșunari”, când munca lor este respectată în țara din UE în care lucrează unii de peste 10 ani iar banii câștigați tot în România îi aduc până la urmă.

La câțiva metri distanță, reprezentanții  unei formațiuni politice și-au instalat un pupitru la care cei interesați erau invitați să semneze moțiunea publică ”fără penali în funcții publice”, cu succes relativ de racolare a trecătorilor. O domnișoară cu trotineta își croia drum printre picioarele puținilor protestatari care trebuia să se ferească odată la câteva minute din calea unui părinte voinic și bărbos care își purta pe skateboard-ul cu care cobora în viteză dinspre BCR, între picioare, odrasla ce chiuia  satisfăcută de zgomotul vuvuzelelor în care suflau de li se bulbucau ochișorii, micii diasporeni de pe treptele Palatului administrativ.

Please follow and like us:

Un comentariu la „MOBILIZARE FIRAVĂ A SUCEVENILOR DIN DIASPORA ÎN FAȚA PALATULUI ADMINISTRATIV

  • 8 septembrie 2018 la 6:37
    Permalink

    Mie imi cade fisa mai greu,asta e,dar macar asa,post factum,intreb: oare ce vor cei 7 (sapte) manifestanti care ,ulterior,au fost transformati, din pix, in “cateva sute” (!!!),are legatura cu sporul natural negativ sub regimurile pesediste,uzul si abuzul de prezervative in acest regim ateist,criptomonedist (sau criptocomunist?? ma rog…),dumnealor au plecat in GB ca sa faca mai multi copii acolo deoarece aici erau impiedicati din motive ideologice,care-i treaba?
    Ca din fluturatul steagului sub nasul lui flutur nu rezulta nimic clar,nici jandari nu erau pe-acolo sa li se dea in cap cu democratia maselor…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *