Mocănița Huțulca Moldovița vă așteaptă într-o călătorie de poveste, pe meleagurile Bucovinei! Program și tarife pentru sezonul de iarnă
Când spui Mocănița Huțulca Moldovița, spui Bucovina.
Și cine ajunge aici, sau chiar dacă este de prin împrejurimile acestor meleaguri, nu poate rata o călătorie de basm cu un trenuleț de poveste prin decorul plin de farmec, oricare ar fi anotimpul, al acestui colț de Rai.
În aceste zile cu miros a sărbători de iarnă, Mocănița Huțulca Moldovița a afișat programul de circulație pentru sezonul de iarnă.
Plecarea trenurile se face din Gara CFR Moldovița.
Trenul unduiește pe linia ferată care urmărește râul Moldovița, într-o zonă pitorească, așa cum este de altfel toată Bucovina, cu case în stil vechi tradițional, cu garduri din lemn și clăi de fân risipite pe câmp, acolo unde le-a prins iernatul.
Dealurile sunt împânzite de fânare și oboare, făcând peisajul mai pitoresc.
Capătul de linie este într-o poiană, la marginea pădurii. Acolo călătorii au posibilitatea să vadă sănii trase de cai sau pot lua parte la o masă tradițională bucovineană.
Plimbarea pentru copii sub 6 ani este gratuită, aceștia putând călători în prezența și așezați în poala părinților.
Foto și informații: facebook Mocănița Huțulca Moldovița
Redăm orarul plecărilor și prețul biletelor: