Moldoveanul Iurie Roșca s-a îmbătat și a căzut în cap din TIR în parcarea EGGER

Un accident de muncă mai puțin obișnuit s-a petrecut ieri dimineață în parcarea companiei EGGER România, fabrica de la Dornești – Rădăuți.

Sâmbătă înainte de ora 08.00 dimineața, polițiștii din Rădăuți au fost sesizați  de către un bărbat despre faptul că în parcarea SC EGGER România un bărbat a căzut dintr-un TIR și s-a lovit la cap.

Polițiștii au constatat că Iurie Roșca din Republica Moldova, de 54 ani, se odihnea în autotractorul marca DAF XF care era parcat în parcarea societății din Rădăuți.

Au aflat, de asemenea că bărbatul a consumat băuturi alcoolice în cursul nopții și al zilei de vineri, împreună cu un alt coleg în parcarea firmei EGGER, iar în dimineața de 18 mai, aflându-se în stare avansată de ebrietate, în momentul în care a încercat să coboare din cabina autotractorului, a căzut pe betonul din parcare, lovindu-se la cap.

Iurie Roșca a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Municipal Rădăuţi unde s-a stabilit că acesta prezintă următorul diagnostic: „stare de ebrietate, obs. TCC, obmibilare, etilism acut ”, fiind trimis apoi la Spitalul Județean Suceava.     

În cauză s-a întocmit doar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”, „nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” şi „vătămare corporală din culpă”, cercetările fiind continuate de polițiștii rădăuțeni.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *