Mort după ce a intrat în sevraj, un bărbat din Suceava care avea halucinaţii cu animale prin casă

Ieri, la  ora  16.56,  Secţia de poliţie Burdujeni a fost sesizată  prin S.N.U.A.U. 112 de către personalul medical din cadrul Serviciului de Ambulanţă Suceava, cu privire la faptul  fiind solicitaţi prin apel de urgenţă s-au deplasat la domiciliul unui bărbat de 60 ani, localnic, unde au constatat decesul acestuia.  

În urma cercetărilor efectuate  a rezultat că de aproximativ 15 ani bărbatul avea o relaţie de concubinaj, iar din luna noiembrie 2018 concubinii s-au mutat la adresa din municipiul Suceava str. Alunului.

Începând cu luna decembrie 2018, bărbatul a consumat în mod frecvent băuturi alcoolice. Pe fondul consumului de băuturi alcoolice cădea prin locuinţă lovindu-se de obiectele de mobilier.

La 14.01.2019, în jurul orei 09.00 bărbatul a intrat în sevraj, refuzând să coboare din pat,  spunându-i concubinei că vede diverse animale prin casă. În jurul orei 16.00 acestuia i s-a făcut rău, motiv pentru care concubina a solicita intervenţia Ambulanţei prin SNUAU 112.

Personalul medical ajuns la faţa locului a efectuat manevre de resuscitare, însă fără nici un rezultat, constatând decesul.

Cadavrul a fost identificat în poziţie decubit dorsal, pe duşumea lângă patul din camera de zi.

Bărbatul nu se afla în evidenţa unui medic de familie, iar în ultima perioada acuza afecţiuni hepatice.

Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Judeţean Suceava, urmând ca în cauză să fie dispusă efectuarea necropsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au determinat decesul. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul infracţiunii de  ucidere din culpă.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *