”Moștenitorul” Moldovei, Cornel Cernoschi din Dorneșți, urmărit de polițiști de la Milișăuți până spre Rădăuți și apoi încătușat. Nu are permis dar și-a pus pe Matiz plăcuță cu numele său. Foto: Monitorul de Suceava

Aseară în jurul orei 18.00, pe DN 2H în orașul Milișăuți, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Suceava au oprit pentru control autoturismul Daewoo, model Matiz, având aplicate plăcuțe de înmatriculare cu inscripția ,,Cornel Cernoschi”.  La volanul autoturismului a fost identificat Cernoschi Cornel,  de 42 ani, din comuna Dornești, în urma verificărilor efectuate stabilindu-se că autovehiculul este neînmatriculat, iar susnumitul figurează cu permisul de conducere anulat. 

Deși a fost avertizat că nu poate conduce autoturismul pe drumurile publice, după întocmirea documentelor de constatare, Cernoschi Cornel s-a urcat în autoturismul sus menționat și a pornit spre localitatea Rădăuți, fiind urmărit de echipajul de poliție și oprit după aproximativ 3 km.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, (două acte materiale) și ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” (două acte materiale) și s-a dispus reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 h, fiind depus la C.R.A.P. al IPJ Suceava.

În luna octombrie a anului 2019, Cornel Cernoschi a fost eroul unei întâmplări asemănătoare fiind oprit în trafic la Frătăuţii Noi, în timp ce conducea un autoturism Smart care avea în locul numerelor de înmatriculare două plăcuţe pe care era inscripţionat numele său. Cornel Cernoschi le-a explicat atunci poliţiştilor de la Secţia Rurală Gălăneşti că nu se spune legilor din România şi nu consideră că maşina sa trebuie  să fie înmatriculată, el a arătat atunci că nu recunoaşte legile Statului Român dar are voie să circule pe drumurile publice, fiind plătitor de accize la combustibil. I s-a întocmit atunci un dosar penal, pentru conducere a unui vehicul fără plăcuţe de înmatriculare şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu numere false de înmatriculare.

 Acum mai bine de un deceniu, Cornel Cernoschi a apărut pentru prima dată în spațiul public, după ce a înaintat în în instanță o cerere prin care revendica Moldova, argumentele sale bazându-se pe cunoscutul citat din piesa ”Apus de Soare” a dramaturgului Barbu Ștefănescu Delavrancea: ”Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu este a voastră, ci a urmaşilor voştri, şi a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul veacurilor”. El arăta atunci că bunica lui i-ar fi  spus că este moştenitorul lui Ştefan cel Mare, invocând  „testamentul în formă mistică” lăsat de domnitorul Moldovei. La acea vreme, dorneșteanul nu a achitat taxa de timbru necesară pentru deschiderea procesului, nu că n-ar fi avut bani ci tot din  considerentul că nu se supune legilor din România.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.