Mopan Suceava
Actualitate

Motociclistă fără permis, prinsă în trafic de polițiști, la Ostra

La data de 26.05.2024, în jurul orei 13:30, polițiștii din cadrul Poliței Orașului Frasin, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza loc. Ostra, pe drumul comunal din centrul localității Ostra, au efectuat semnal de oprire unui moped, pe acesta fiind două persoane de sex feminin.

Conducătoarea mopedului s-a conformat, oprind pe partea dreaptă. I s-au solicitat documentele mopedului, fiind înmânat certificatul de înmatriculare, stabilindu-se că vehiculul are capacitatea cilindrică de 125 cmᶾ.

Întrucât femeia care conducea mopedul nu a putut prezenta un act de identitate, aceasta a fost condusă la sediul Poliției Orașului Frasin, stabilindu-se că are de 43 ani și figurează cu domiciliul în sat Ostra, com. Ostra.

În urma verificării în bazele de date, s-a stabilit faptul că femeia nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie. Totodată a fost testată cu etilometru, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările de către lucrătorii Poliției orașului Frasin, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335, alin. (1) din Codul Penal  urmând a se face propunere procedurală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.

     În ultima perioadă, aproape zilnic s-au înregistrat incidente și evenimente în care au fost implicați conducători de mopede. Din păcate mulți dintre aceștia nu conștientizează faptul că pentru aconduce un astfel de vehicul este necesară deținerea unui permis de conducere conform categoriei, purtarea unui echipament de protecție și respectarea regulilor elementare de circulație.

Doar în ultimele 2 zile au fost identificate 6 situații în care conducătorii de mopede au condus vehicule neînmatriculate/ neînregistrate, fără permis, sub influența alcoolului, au produs accidente rutiere sau a fost necesară urmărirea în trafic urmare a neopririi la semnalul regulamentar. Toate aceste abateri și aspecte de indisciplină rutieră pun în pericol din păcate viața și sănatatea conducătorilor de mopede, mulți dintre ei tineri, dar generează și un risc rutier sporit pe drumurile publice.

 

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *