MOTOCICLIȘTI – ATENȚIE LA CIRCULAȚIA PE DRUMURILE PUBLICE ÎN CONDIȚII DE PLOAIE ȘI CAROSABIL UMED!

Odată sezonul estival, motocicliștii sunt tot mai prezenți în trafic. Poliția Română le recomandă să poarte echipamente de protecție cu elemente reflectorizante, să păstreze farul aprins și să evite unghiurile din care nu pot fi observați în trafic, iar șoferilor să se asigure temeinic atunci când schimbă direcția de mers.

Totodată, având în vedere condițiile de trafic pe fondul carosabilului umed care se înregistrează în ultima perioadă datorită precipitațiilor abundente, polițiștii recomandă adoptarea unui comportament preventiv și o atenție sporită. Aderența este mult redusă, iar viteza excesivă și manevrele bruște pot genera accidente cu urmări grave.

Doar în ultimele trei zile s-au produs pe raza județului mai multe evenimente în care au fost implicați conducătorii de mopede sau motociclete.

La data de 28.07.2018, în jurul orei 19.10, un bărbat de 63 ani, din comuna Vatra Moldoviței, în timp ce conducea mopedul neînmatriculat, pe DC Paltinu, pe raza comunei Vatra Moldoviței, din direcția DN17A spre satul Paltinu, într-o curbă ușoară la stânga, a pierdut controlul mopedului, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune laterală cu gardul situat pe partea dreaptă a sensului său de mers.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 63 de ani care fost transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunile de „vătămare corporală din culpă”, „conducere sub influența alcoolului”, „conducere fără permis” și „conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

La data de 27.07.2018, ora 19:40, pe strada Calea Unirii, din mun. Suceava, un tânăr de 24 ani, localnic, fără permis de conducere, în timp ce conducea motocicleta, când a ajuns la intersecţia semaforizată cu aleea de acces în parcarea unui centru comercial, urmare a nerespectării culorii roşii a semaforului electric, a pătruns în intersecţie şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat de 36 ani, din com. Ipotești, care a pătruns în intersecţie pe culoarea verde a semaforului electric destinat vehiculelor.
Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a motociclistului.
Conducătorul autoturismului a fost testat la faţa locului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge necesare pentru stabilirea alcoolemiei.
Victima nu a putut fi testată cu aparatul etilotest din cauza stării de sănătate în care se afla, dar i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

La 27.07.2018, orele 22:00, un minor de 15 ani din satul/com. Ilişeşti, în timp ce conducea mopedul pe DJ 178, în loc. Ilişeşti, având direcţia de deplasare dinspre loc. Braşca spre DN 17, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă. Pe moped se mai afla şi un alt minor de 17 ani din loc. Ilişeşti. Niciunul dintre aceştia nu purtau cască de protecţie.
În urma impactului a rezultat avarierea mopedului. De asemenea, a mai rezultat şi vătămarea corporală a conducătorului de moped care a rămas la domiciliu până în dimineaţa zilei următoare, acesta fiind transportat la Spitalul Judeţean Suceava cu ambulanţa. Minorul nu posedă permis de conducere.
Cercetările sunt continuate de Biroul Rutier din Poliţia Municipiului Suceava.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În aceste condiții pentru responsabilizarea motocicliștilor și creșterea gradului de siguranță rutieră a acestora, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității – IPJ Suceava au desfășurat mai multe acțiuni în trafic, motocicliștii și conducătorii de mopede fiind informați cu privire la elemente de legislație și recomandări preventive.

Recomandări pentru motocicliști:
Încearcați întotdeauna să aveți contact vizual cu şoferii care ar putea fi pe cale să vă intersecteze traiectoria!
Anticipați intenţiile partenerilor de drum – chiar şi atunci când şoferii, bicicliştii şi pietonii văd că vă apropiați, ei pot aprecia gresit distanţa ori viteza.
Sporiți atenția la viraje şi intersecţii – cel mai frecvent tip de accident de motocicletă este generat de şoferii care nu se asigură la executarea virajelor la stânga sau la schimbarea benzii de deplasare!
Asigurați-vă atunci când virați – şoferii care vin din urmă s-ar putea să nu încetinească pentru dumneavoastră!
Fiți pregătit pentru condiţii periculoase de drum – carosabil umed, scurgeri de lichide, nisip, pietriş, cale de rulare tramvai, gropi şi alte pericole rutiere de suprafaţă care vă pot afecta grav aderenţa generând accidente!
Abordați curbele cu viteză moderată, fără a le “tăia” – multe accidente se întâmplă din cauza pătrunderii pe sensul opus!
Utilizați o cască de protecţie omologată – care îndeplineşte standardele actuale de siguranţă. Evitați să cumpărați o cască folosită, este posibil să fi suferit un accident, iar reparaţia poate ascunde vicii structurale!
Purtaţi îmbrăcăminte de protecţie pentru motociclişti – numai aceasta poate asigura o bună protecţie în timpul unui accident. Este recomandat echipamentul modular ,,în straturi” astfel încât să-l puteţi adapta la condiţiile meteo în schimbare!
Protejaţi-vă ochii – curentul de aer, insectele zburătoare şi praful vă diminuează vizibilitatea şi vă pot răni ochii sau faţa.
Fiţi vizibil – purtați haine strălucitoare, reflectorizante. Adaugaţi material reflectorizant sau purtaţi o vestă reflectorizantă. Păstraţi-vă întotdeauna farul aprins şi rulaţi în poziţia de unde şoferii vă pot observa cu uşurinţă în oglinda retrovizoare (la 2/3 din lăţimea benzii). Evitaţi unghiurile moarte ale celorlalte vehicule!

Recomandări pentru șoferi:
Asigurați-vă temeinic înainte de a opri sau de a vira și în niciun caz nu întoarceți pe linia continuă!
Păstrați-vă banda în viraje!
Asigurați-vă înainte de a deschide portiera – lucru valabil şi pentru cei care vă însoţesc!

Polițiștii vă doresc drum bun – în siguranță!

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *