Muncitor de 53 de ani, prins sub un mal de pământ la Udești. A fost salvat de pompieri (foto ISU Suceava)
Un bărbat de de 53 de ani a fost surpris astăzi pe la orele amiezii de prăbușirea unui mal de pământ, lângă Biserica din Udești.
Pentru salvarea acestuia au intervenit pompierii militari cu o autospecială de descarcerare grea și cu o ambulanță SMURD TIM. În zonă se efectuau săpături iar persoana respectivă făcea parte din echipa de muncitori. Pe la ora 12.30, bărbatul a fost extras și i s-au acordat îngrijiri medicale de către echipajul SMURD TIM. Atât pe perioada în care a stat îngropat cât și după aceea, bărbatul care a fost acoperit până în zona pieptului de pământ a fost conștient și cooperant. A fost transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean Suceava pentru continuarea investigațiilor medicale. Pompierii și polițiștii vor stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul de muncă, fiind anunțat și Inspectoratul Teritorial de Muncă în acest sens.