Muncitor la o firmă de exploatare a lemnului, rănit grav după ce a fost lovit în cădere de copacul pe care l-a tăiat cu drujba, la Valea Putnei
Ieri, 05.04.2021, în jurul orei 12:30, polițiștii din Câmpulung Moldovenesc au fost sesizați de către personalul medical din cadrul U.P.U. a Spitalului Câmpulung Moldovenesc, despre faptul că a fost adus cu ambulanța un tânăr în vârstă de 29 de ani din comuna Frumosu, care a suferit un accident de muncă petrecut în pădure, având ca și diagnostic preliminar „policontuzionat printr-un traumatism produs de un buștean”, care a fost transferat ulterior la Spitalul Județean Suceava.
Polițiștii au stabilit că bărbatul este angajat din luna februarie 2021 la o firmă din comuna Slatina, cu punctul de lucru în comuna Pojorâta, satul Valea Putnei.
La data de 05.04.2021, în jurul orei 07.00, tânărul, împreună cu doi colegi, s-au deplasat în Cantonul 12 Tiniș – U.A. 123 – U.P. 2 Giumalău din comuna Pojorâta, sat Valea Putnei, pentru a identifica masă lemnoasă rămasă pe picior, în vederea exploatării.
La fața locului, bărbatul a tăiat cu drujba un brad care fusese rupt de vânt la aproximativ 5 metri de sol. Din neatenție și din cauză că pământul era acoperit cu zăpadă, nu s-a ferit iar copacul în cădere l-a lovit în zona burții.
Rănitul a fost transportat cu un TAF până în sediul punctului de lucru al firmei iar ulterior a fost transportat la domiciliu.
După ce a ajuns acasă, bărbatul a început să se simtă tot mai rău, acuzând dureri în zona bazinului, motiv pentru care a apelat 112 și a solicitat un echipaj de ambulanță, în vederea transportării la spital.
Polițiștii au aflat chiar de la victimă că în momentul producerii accidentului, nu purta echipament de protecție.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de: ”vătămare corporală din culpă”, ”neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și ”nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” .
A fost informat Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.