Muncitor prins sub cărămizile unui horn prăbușit într-o groapa unei construcții la care lucra, la Gura Humorului

În după amiaza zilei de ieri, 24.07.2019, la ora 15:26, polițiștii au fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, pe strada Avram Iancu, lângă magazinul „Artimar”, un stâlp a căzut peste o persoană.

Din verificări a rezultat că P.I., un bărbat de 47 ani, din comuna Șuletea, județul Vaslui, este angajat al unei societăți care efectuează lucrări de construcţie  a unui imobil în orașul Gura Humorului.  În ziua respectivă, în jurul orei 15:20, bărbatul executa lucrări de compactare şi nivelare a fundului unei gropi de la fundaţia imobilului în construcţie şi la un moment dat, în timp ce se folosea de o placă vibrantă de compactare, probabil din cauza trepidaţiilor, un horn din cărămidă de pe marginea gropii unde se lucra, s-a  desprins şi a căzut în groapă, prinzându-l dedesubt pe P.I., care a fost scos de sub horn de către colegii de muncă.

Bărbatul a fost transportat iniţial la Spitalul din Gura Humorului, unde a fost diagnosticat cu „politraumatism prin căderea unui horn de la înălţime, traumatisn cranio facial, traumatism toraco lombar drept, hemopeumo torace dreptşi, fractură gambă drept”, fiind trimis ulterior cu o ambulanţă la Spitalul Județean Suceava pentru investigaţii amănunţite.

Despre producerea evenimentului urmează a fi sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *