Muzeul Bucovinei va primi şi partea din imobil în care a funcţionat Serviciul Județean Suceava al Arhivelor Naționale. Proiectul de hotărâre este inclus pe agenda şedinţei de guvern de astăzi

Pe agenda ședinței Guvernului României de azi, 31 octombrie 2018, este inclus proiectul de hotărâre prin care se aprobă trecerea din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul de Poliţie Județean Suceava, în domeniul public al județului Suceava, conform datelor de identificare prevăzute în anexa nr. 2 la hotărâre, precum şi declararea acestuia din bun de interes public național în bun de interes public județean, în vederea înființării unei secții de artă în cadrul Muzeului de Istorie, în termen de 10 ani.
Tot prin aceeaşi hotărâre se aprobă darea în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a unei părții de imobil cu destinația de sediu al Serviciului Județean Suceava al Arhivelor Naționale.

Redăm în cele ce urmează articolele 2 şi 3 din Hotărârea Guvernului României care prevede:
Art. 2 – (1) Se aprobă trecerea imobilului prevăzut la art.1 din domeniul public al statului şi
administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul de Poliţie Județean Suceava, în domeniul public al județului Suceava, conform datelor de identificare prevăzute în Anexa nr. 2, precum şi declararea acestuia din bun de interes public național în bun de interes public județean, în vederea înființării unei secții de artă în cadrul Muzeului de Istorie, în termen de 10 ani.
(2) Dacă în termen de 10 ani de la data preluării imobilului prevăzut la alin. (1) nu se respectă
destinația, imobilul transmis potrivit alin. (1) revine în domeniul public al statului şi se dă în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul de Poliție Județean Suceava. Ministerul Afacerilor Interne este abilitat să iniţieze procedurile necesare în acest sens.

La articolul 3, aliniatul (1) se prevede: se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unei părți dintr-un imobil, având datele de identificare prevăzute în anexa la hotărâre, trecută în domeniul public al statului prin Hotărârea Consiliului Județean Suceava nr. 32/2018, cu destinația de sediu al Serviciului Județean Suceava al Arhivelor Naționale.
(2) Se aprobă darea în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a părții de imobil prevăzută la alin. (1).

Predarea – preluarea imobilelor menționate la art. 2 şi 3 se va face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

După o lungă aşteptare, imobilul în care se află muzeul de Istorie Suceava, va fi „reîntregit”, instituţia muzeală având posibilitatea să înfiinţeze mult aşteptata secţie de Artă.
Clădirea muzeului a trecut printr-un amplu proces de restaurare, consolidare şi reamenjare printr-un proiect finanţat cu fonduri europene, între anii 2014-2016, instituţia fiind redeschisă pentru public la data de 31 iulie 2016.
Partea în care a funcţionat Serviciul Județean Suceava al Arhivelor Naționale a rămas în toţi aceşti ani agăţată ca un petec ponosit de construcţia nouă şi mult apreciată de vizitatori, fiind doar văruită şi vopsită pe din afară. Interiorul a aşteptat, până azi, o hotărâre de guvern ca să poată fi rerstaurat şi reamenajat.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *