Muzeul din Suceava ”recidivează” în lucruri bune și aduce în fața vizitatorilor un nou produs personalizat – tableta de ciocolată amăruie Muzeul Național al Bucovinei. Ciocolata va putea fi achiziționată la prețul de 1,5 lei, de la magazinul de prezentare al muzeului

După succesul avut cu prima ciocolată personalizată a Muzeului Național al Bucovinei, care a adus vizitatorilor muzeului, și nu numai, gustul de neuitat de ciocolată cu lapte, cremă de rom și biscuit crocant, combinat cu un ambalaj elegant personalizat cu însemne și culori specifice identității vizuale a Muzeului Național al Bucovinei, instituția ”recidivează” și lansează un nou tip de ciocolată.

De data aceasta, la o lună după lansarea ciocolatei cu lapte și cremă de rom, muzeul aduce în fața publicului tableta  cu ciocolată neagră Caraibe, cu SU 72%,  personalizată.

Ciocolata va putea fi achiziționată la prețul de 1,5 lei, de la magazinul de prezentare al Muzeului de Istorie și de la standul Cetății de Scaun a Sucevei.

Varianta de tabletă de ciocolată personalizată a fost creată pentru a răspunde solicitărilor tuturor vizitatorilor care își doresc un suvenir cu însemnele muzeului, care să fie accesibil ca preț pentru toate categoriile de vârstă.

Produs fabricat manual de firma PRALIN CISNĂDIE din Sibiu cu care Muzeul Bucovinei a colaborat, tableta de ciocolată este creată după o rețetă specială, de data aceasta o propunere cu ciocolată neagră Caraibe.

”Știm deja că ciocolata dă o stare de bine, iar în combinație cu vizita la muzeu nu poate decât să confirme sloganul Muzeului Național al Bucovinei: Mai mult decât muzeu!”, este mesajul transmis de reprezentanții muzeului.

Aceștia mai precizează că, la magazinul de prezentare al Muzeului de Istorie Suceava, pe lângă cele două sortimente de ciocolată, puteți găsi multe alte produse personalizate care pot deveni cadouri deosebite pentru cei dragi!

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *